Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700! Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.
Singurătatea sau pur şi simplu dragostea pentru animale determină o mare parte din oameni să adopte un animăluţ de casă, un "pet" care să-i relaxeze şi să-i amuze cu al lor comportament surprinzător. De cele mai multe ori, între stăpân şi prietenul "necuvântător" se leagă o iubire, un devotament sincer, sentimente care din nefericire sunt din ce în ce mai absente în relaţiile interpersonale. Din cauza aspiraţiilor materiale şi din dorinţa de a ajunge cât mai sus pe treptele carierei, uităm de prieteni şi privim în viitor cu ochelari de cal, către singurul lucru ce contează şi despre care se spune că "nu aduce fericirea, dar o intreţine": banul.
Ciudat lucru, se pare că tocmai aceşti oameni "reci" sunt sau mai degrabă par cei mai mari iubitori de animale. Investesc sume uriaşe şi îşi răsfaţă companionul "necuvântător" mai ceva ca pe un copil. Şi mai trist este că viaţa unor copii este uneori mult mai grea şi lipsită de plăceri decât cea a unor câini sau pisici ţinuţi în puf de stăpâni înstăriţi. Desigur, "stăpânii" nu ar adopta un copil motivând lipsa timpului sau faptul că au deja urmaşi. Sau spun că este prea complicat să ai în grijă un suflet omenesc, mult mai uşor e să te delectezi privind un rozător în talaş, visător precum un poet mahmur căzut într-o stare melancolică profundă.

Conform statisticilor, banii investiţi într-un "necuvântător" se învârt undeva în jurul impresionantei valori de 40 miliarde $ anual, asta în Statele Unite. Câinii şi pisicile sunt cele mai populare animale, dar nici lighioanele "exotice" nu sunt mai prejos. Ca să te deosebeşti de restul, e musai să ai în casă o tarantulă, o iguană sau chiar o colecţie de şerpi. Şi încă un aspect: ne place să avem un animal care ne reprezintă trăsăturile fizice şi caracterul sau care am dori să ne reprezinte.
Nu-i aşa că uneori ţi-ai dori să te transformi într-un tigru, elefant sau alt mamifer impunător şi să-ţi pui adversarii la respect? Cu siguranţă că da. Se întâmplă atunci când, într-un conflict, simţi că discuţiile diplomatice nu duc la niciun rezultat, iar forţa fizică nu te ajută nici atât. Iată cum încet încet ne explicăm de ce, încă din cele mai vechi timpuri, omul şi-a ales un companion de nădejde din regnul animal. Între cei doi s-a realizat o strânsă legătură, cu deosebirea că, mai mereu, animalul nu şi-a abandonat stăpânul, în schimb stăpânul şi-a "sacrificat" în ultimă instanţă animalul pentru a se salva.

În ziua de azi, problema nu se mai pune aşa. Astăzi, unii oameni îşi împodobesc şi îşi răsfaţă animalele nu pentru că există atât de multă iubire, dar pentru a ieşi tot ei în evidenţă. În momentul în care o fătucă iese la plimbare cu un căţel îmbrobodit cu haine, cu pietre preţioase şi alte accesorii opulente, nu cred că mai este vorba de dragoste ci de snobism. Până la urmă, animalul are nevoie de un confort nu de bijuterii.





Google Glasses, ultima modă pentru pasionaţii de gadgeturi
Ebook reader-ul Amazon Kindle Wi-Fi, acum la un preţ atractiv
Microsoft a lansat accesoriul Kinect pentru PC-urile cu Windows
Asus LED P1 – videoproiector compact pentru mediul business
Pantofii cu GPS - soluţie pentru găsirea persoanelor dispărute
Proiect grandios în Azerbaijan: zgârie-nori de 1.050 metri şi 41 de insule artificiale! (FOTO)
Cercetătorii au aflat de ce au dungi zebrele
America şi Eurasia se vor uni la Polul Nord (VIDEO)

Comentariile utilizatorilor