Microsoft Band 2 primeşte compatibilitate cu Cortana şi pe Android

07.06.2016
Microsoft Band 2 primeşte compatibilitate cu Cortana şi pe Android

Cortana, asistenta digitală de la Microsoft, se strecoară pe mai toate dispozitivele pe care compania are o prezenţă. Odată cu apariţia brăţării de fitness Band 2, compania a oferit acces la serviciul Cortana chiar şi pe aceasta, pentru cei care o foloseau alături de un smartphone Windows 10 Mobile. Ei bine, Microsoft încearcă să se reorienteze către Android, acum că vânzările de smatphone-uri Lumia sunt în scădere, oferind această funcţionalitate şi pe sistemul de operare de la Google.

Pentru a putea folosi Cortana pe Microsoft Band 2 alături de un smartphone cu Android, trebuie în primul rând ca aplicaţia Microsoft Health să fie actualizată la cea mai recentă versiune. Aceasta oferă integrare cu Cortana, însă doar dacă aplicaţia dedicată asistentei virtuale este prezentă pe telefon. Cei care nu au aplicaţia Cortana deja instalată, o pot descărca în mod gratuit de pe Google Play Store.

Integrarea cu Cortana pe Microsoft Band 2 transformă brăţara de fitness într-un veritabil smartwatch, asistenta digitală putând oferi acces la comenzi vocale care să trimită mesaje scrise şi să citească notificările de pe telefon, fără a mai fi nevoie să îl scoţi din buzunar. Din păcate, Cortana pe Android este o aplicaţie disponibilă doar în Statele Unite ale Americii, deci doar utilizatorii din această regiune vor putea beneficia de astfel de comenzi vocale.

Cu siguranţă însă, atât aplicaţia, cât şi accesoriile Band vor ajunge şi în ţările din Europa.

Citeşte şi Microsoft a anunţat brăţara inteligentă Band şi platforma de fitness Health

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult