Noi direcţii pentru Apple: senzori inteligenţi, aplicaţii medicale şi colaborări cu industria auto

17.02.2014
Noi direcţii pentru Apple: senzori inteligenţi, aplicaţii medicale şi colaborări cu industria auto

Tim Cook a afirmat că Apple va lansa produse complet noi în cursul acestui an, însă direcţiile către care se va orienta compania sunt deocamdată necunoscute. Între timp, la bursa zvonurilor se vehiculează informaţii conform cărora compania urmăreşte să dezvolte sisteme inteligente de senzori şi metode noi de interacţiune care se vor regăsi într-o gamă largă de produse, începând cu accesoriile inteligente şi terminând cu industria auto.

Despre viitorul ceas inteligent iWatch s-a mai vorbit şi se va mai vorbi până în ziua lansării. Conform unor informaţii provenite din interiorul multiplilor furnizori tradiţionali de componente ai celor din Cupertino, iWatch va include şi un set de senzori optici pentru măsurarea pulsului şi a oxigenării sângelui. Aceşti senzori nu sunt o noutate, pe piaţă existând diverse echipamente sportive sau medicale care oferă aşa ceva.

Sursele chineze sugerează însă că Apple ar fi reuşit să găsească soluţii pentru implementarea acestor senzori direct în carcasa sau brăţara ceasului, un progres evident de ergonomie şi design faţă de modulele actuale care trebuie prinse de lobul urechii sau vârful degetului. Aceleaşi surse afirmă că Apple are în teste şi senzori pentru măsurarea nivelului glicemiei, însă modelele actuale care efectuează măsurători prin simplul contact cu pielea nu au o precizie bună şi s-ar putea să nu mai ajungă în cadrul produsului final.

Dincolo de aceşti senzori care nu sunt ieşiţi din comun, Apple lucrează şi la tehnologii noi. Conform unui zvon provenit dintr-o altă sursă,  compania încearcă să dezvolte un senzor care ar fi capabil nu doar să măsoare pulsul, ci să detecteze din timp şi atacurile de cord. Dezvoltată împreună cu Tomlinson Holman, faimosul inginer de sunet din spatele standardului THX, această tehnologie ar urma să analizeze sunetul emis de circulaţia sangvină şi să sesizeze apariţia unor anomalii care ar putea indica un infarct miocardic iminent. Toţi aceşti senzori vor fi însoţiţi de aplicaţii software noi, ceea ce ne face să credem că M7, coprocesorul dedicat care a debutat odată cu iPhone 5S, este doar începutul acestei noi direcţii.

Aceste tehnologii ar putea fi folosite de Apple nu doar în cazul unui ceas inteligent, ci şi a altor accesorii futuriste care ar permite implementarea unor soluţii de supraveghere medicală într-o formă mult mai uşor de acceptat de către un utilizator obişnuit.

În final, Apple se pare că ar fi din ce în ce mai interesată de industria auto, încercând să aducă propriile tehnologii la îndemâna şoferilor. Compania nu este străină de acest domeniul, Tim Cook anunţând în vara anului trecut sistemul  iOS in the Car, care îşi va face debutul comercial undeva în cursul acestui an. Având deja o listă destul de mare de parteneri interesaţi, soluţia Apple va oferi un mod nou de lucru al asistentului vocal Siri care nu va necesita atingeri de ecran sau verificări vizuale, navigaţie GPS, integrare cu telefonia şi iMessage sau control multimedia.

Conform unor zvonuri recente, reprezentaţii Apple s-ar fi întâlnit cu Elon Musk, managerul Tesla Motors, în cursul anului trecut. Se presupune că cei din Cupertino ar fi încercat să atragă producătorul celor mai apreciate automobile electrice disponibile în acest moment într-o posibilă colaborare, însă rezultatul acestor discuţii este necunoscut. Tesla Motors nu se numără printre partenerii auto care şi-au anunţat intenţia de a testat şi/sau implementa iOS in the Car, deci fie discuţiile nu s-au concretizat în nimic, fie scopul acestora a fost altul pe care-l vom vedea cândva.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News