Una dintre căştile Apple AirPods a început să fumege la urechea unui utilizator, apoi a luat foc

09.02.2018
Una dintre căştile Apple AirPods a început să fumege la urechea unui utilizator, apoi a luat foc

Apple investighează un incident raportat de un utilizator din statul american Florida, posesor al unui set de căşti wireless din seria Air Pods.

Cu preţ de 159 dolari, căştile Apple AirPods au atras critici pentru designul neinspirat, amintind de versiunea cu fir a acestora, după o întâlnire cu foarfeca. Scumpe şi foarte uşor de pierdut, căştile AirPods adaugă încă un dezavantaj în faţa versiunii cu fir – riscul de vătămare corporală prin incendiere spontană.

Potrivit afirmaţiilor făcute de un utilizatorul ghinionist, una dintre căştile AirPods a început să fumege chiar în timp ce se afla la ureche. Sesizând pericolul, acesta a îndepărtat imediat ambele căşti din urechi şi a ieşit din încăperea în care se afla pentru a cere ajutor, abandonând gadgetul pe podea.

Cu siguranţă aflat la sursa problemei, acumulatorul Li-Polymer strecurat în fiecare dintre cele două căşti Apple AirPods este mult mai mic decât cei folosiţi în dispozitive smartphone. Cu toate acestea, in imagini poate fi observat cum plasticul carcasei a plesnit şi s-a deformat, indicând expunerea la temperaturi înalte care ar fi putut cauza leziuni utilizatorului.

Contactaţi pentru mai multe informaţii, reprezentanţii Apple au declarat că investighează incidentul apărut, urmând să ofere mai multe detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult