Instagram oferă de acum geo-stickere în modul Stories, după exemplul Snapchat

08.03.2017
Instagram oferă de acum geo-stickere în modul Stories, după exemplul Snapchat

Tocmai ai ajuns într-o destinaţie exotică de vacanţă şi vrei să dai vestea prietenilor într-un mod cât mai elegant? Noile stickere personalizate în funcţie de locaţia unde te afli ar putea fi soluţia perfectă.

Preluând încă o funcţie de la rivalul Snapchat, Facebook adaugă în aplicaţia Instagram pentru mobil o listă cu geo-stickere personalizate.

Prezent la secţiunea Instagram Stories, noul set de etichete va apărea doar atunci când te afli într-una din locaţiile suportate (momentan doar oraşele New York şi Jakarta), permiţând decorarea imaginilor astfel încât acestea să redea mai bine specificul zonei în care ai ajuns.

Etichetele aplicate funcţionează ca şi tag-uri pentru locaţia respectivă, vizitatorii care le selectează fiind direcţionaţi automat către o pagină unde pot răsfoi mai multe poze obţinute în acea zonă.

Aflată deocamdată la fază de testare, noua funcţie geostickers va fi extinsă progresiv pentru a include mai multe oraşe şi locaţii des frecventate de un număr mare de vizitatori.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult