Britanicii care nu sunt capabili să folosească dispozitivele GPS nu vor mai putea lua permis de conducere

19.04.2017
Britanicii care nu sunt capabili să folosească dispozitivele GPS nu vor mai putea lua permis de conducere

Începând cu luna decembrie a acestui an în Marea Britanie vor fi introduse noi reguli pentru obţinerea permisului de conducere. Printre altele, candidaţii vor trebui să demonstreze că ştiu să folosească sisteme de navigaţie prin GPS.

Astfel, începând cu 4 decembrie, patru persoane din cinci vor fi puse să conducă urmărind indicaţiile afişate de un sistem de navigaţie. Mai mult, durata testului practic pe traseu va fi de 20 de minute, faţă de 10 minute acum.

Candidaţii nu vor fi obligaţi să vină la examen cu propriul dispozitiv sau să îl seteze pe cel din maşină, potrivit Driver & Vehicle Standards Agency. Ei vor trebui să fie capabili să urmeze indicaţiile date de sistemele din automobilele de examen. Nu va fi sancţionată nici abaterea de la ruta indicată de sistemul de navigaţie, dacă prin această manevră nu sunt puşi în pericol alţi participanţi la trafic.

DVSA susţine că aceste teste sunt necesare, deoarece pentru şoferii începători este dificil să se concentreze la drum şi la sistemul de navigaţie în acelaşi timp. Astfel, ei se vor pregăti din start pentru a avea această aptitudine, într-o lume în care tehnologia este parte din viaţa de zi cu zi.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult