Dainese D-Air Racing: airbag revoluţionar pentru motociclişti

Dainese D-Air Racing: airbag revoluţionar pentru motociclişti

Dainese D-Air Racing reprezintă ultimul răcnet în materie de securitate pentru motociclişti – un costum special dotat cu airbag-uri, independent de motor, care se declanşează înainte ca pilotul să se izbească de sol. Tehnologia D-Air şi-a dovedit eficienţa în timpul Grand-Prix-ului de la Valencia, când nu mai puţin de trei piloţi au testat cu succes airbag-ul portabil.

Sistemul D-Air Racing a fost conceput pentru piloţii profesionişti, dar şi pentru amatorii care se avântă pe circuite omologate. Costumul este înzestrat cu un ansamblu de trei accelerometre, trei detectoare de rotaţie a corpului şi un sistem GPS. După deschiderea airbag-ului, acesta va fi rapid înlăturat, iar pilotul va putea în unele situaţii chiar să continue cursa. Echipamentul se umflă în mai puţin de 40 de milisecunde protejând cutia toracică, umerii şi gâtul pilotului. Bineînţeles, el nu înlocuieşte şi casca de protecţie.

Autonomia ansamblului responsabil cu calculul dinamicii (senzori de mişcare, GPS) este asigurată de o baterie Li-Polymer, timp de aproximativ patru ore.

Motocicliştii vitezişti de oraş trebuie în continuare să-şi asigure pielea cu mijloacele de până acum (spre exemplu, există pe piaţă airbag-uri de la Honda, dar nu la fel de performante) deoarece Dainese nu intenţionează să comercializeze costumul D-Air în magazinele auto-moto. Cel puţin deocamdată.

Dainese D-Air Racing

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News