A murit Vanu Bose, omul care a inventat o modalitate de a extinde acoperirea reţelelor telecom în zonele izolate sau sărace

15.11.2017
A murit Vanu Bose, omul care a inventat o modalitate de a extinde acoperirea reţelelor telecom în zonele izolate sau sărace
Vanu Bose, omul care a inventat o tehnologie prin care acoperirea reţelelor de telecomunicaţii poate fi extinsă la costuri reduse în zone izolate din lume, a murit la vârsta de 52 de ani de embolie pulmonară. Numele vă sună, poate, cunoscut, deoarece este fiul celebrului inovator din industria audio, Amar G. Bose, fondatorul cunoscutei companii Bose. 
 
În loc să lucreze la compania tatălui său, Vanu Bose a fondat propria companie, Vanu Inc, în timp ce îşi lua doctoratul la MIT. Aceasta a dezvoltat o tehnologie de amplificare a semnalului reţelelor telecom în zonele în care acesta era foarte slab sau inexistent, folosind puţină energie, obţinută de obicei prin intermediul panourilor solare.
 
 
Tehnologia este folosită în mai multe zone sărace sau izolate ale lumii, printre care unele din Rwanda, Mauritania, Ghana sau Congo. Aceasta a fost folosită şi în Puerto Rico, după ce Uraganul Maria a distrus infrastructura telecom existentă. Astfel, zeci de mii de oameni au putut să folosească serviciile de telefonie pentru a-şi contacta rudele, datorită invenţiei acestui om. Vanu Inc. a donat trei astfel de staţii, fiecare cu o rază de acoperire de aproape 5 kilometri. 
 
Aceasta nu este singura operă caritabilă notabilă a lui Vanu Bose. El a finanţat un spital mobil, instalat într-un avion DC-10, care oferă intervenţii oftalmologice în zonele sărace sau afectate de dezastre. 
 
Bose era căsătorit şi avea o fetiţă de 8 ani. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult