Apple investeşte 1 miliard de dolari în cel mai mare concurent al Uber din Asia

13.05.2016
Apple investeşte 1 miliard de dolari în cel mai mare concurent al Uber din Asia
Apple investeşte 1 miliard de dolari în startup-ul chinez de ride-sharing Didi Chuxing (cunoscut înainte sub numele de Didi Kuaidi), cel mai mare serviciu de acest fel din statul asiatic, cu o cotă de piaţă de 87%. 
 
Aceasta este cea mai mare investiţie făcută până acum în compania chineză. Potrivit lui Tim Cook, directorul executiv al Apple, această tranzacţie va ajuta compania americană să înţeleagă mai bine piaţa din China. Totodată, producătorul iPhone caută să se diversifice, după ce piaţa de smartphone-uri a dat semne că a ajuns la maturitate. În primele trei luni ale acestui an Apple a vândut cu 10 milioane mai puţine telefoane decât în perioada similară a anului trecut.   
 
Citeşte şi: Furnizorii Apple estimează că cererea pentru iPhone 7 nu va fi foarte mare din cauza „lipsei inovaţiei”
 
Relaţia companiei americane cu China este una dificilă. Luna trecută autorităţile de la Beijing i-au cerut Apple să închidă magazinele iTunes prin care oferea cărţi şi filme, la doar o jumătate de an după ce le lansase. China este a doua piaţă ca venituri pentru gigantul IT, iar Apple caută noi modalităţi de a face afaceri acolo. 
 
 
Bineînţeles, investiţia în Didi va aduce în timp câştiguri semnificative pentru Apple. Compania operează, în medie, 11 milioane de curse pe zi.
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult