Dacă se întâmplă, tranzacţia de 130 de miliarde de dolari prin care Broadcom vrea să cumpere Qualcomm va fi cea mai mare din istoria domeniului IT

06.11.2017
Dacă se întâmplă, tranzacţia de 130 de miliarde de dolari prin care Broadcom vrea să cumpere Qualcomm va fi cea mai mare din istoria domeniului IT

Producătorul de cipuri wireless Broadcom şi-a anunţat intenţia de a cumpăra Qualcomm, compania care produce chipset-urile Snapdragon incluse în majoritatea smartphone-urilor. Dacă va avea loc, tranzacţia în valoare de 130 de miliarde de dolari (include o datorie de 25 de miliarde de dolari) va fi cea mai mare din istoria domeniului tehnologic. În acest moment recordul este deţinut de tranzacţia Dell-EMC, din 2015, în valoare de 67 de miliarde de dolari.

Qualcomm se află într-o poziţie vulnerabilă, după ce a primit amenzi în Coreea de Sud şi Taiwan pentru practici anticoncurenţiale. Mai mult, compania este implicată într-o bătălie legală cu cea mai valoroasă companie tehnologică din lume, Apple, din cauza unor brevete.

Broadcom oferă 70 de dolari pentru o acţiune Qualcomm, un preţ cu 28% mai mare decât cel de pe bursă din data de 2 noiembrie (înainte să apară zvonurile privind oferta). Compania Qualcomm le va recomanda, însă, acţionarilor să refuze propunerea, potrivit unor surse ale Bloomberg.

La rândul său Broadcom a fost cumpărată recent de compania Avago Technologies din Singapore pentru 37 de miliarde de dolari. Compania internaţională rezultată se numeşte acum tot Broadcom.

Ambele companii sunt jucători importanţi pe piaţa de smartphone-uri. Dacă tranzacţia va fi finalizată, compania rezultată va deveni numărul trei mondial pe piaţa de cipuri, după Intel şi Samsung.

Chiar dacă acţionarii acceptă tranzacţia, pentru a fi finalizată va fi necesar acordul organismelor anti-trust. Asta deoarece cele două companii sunt lideri de piaţă pe anumite segmente şi ar putea influenţa preţurile componentelor. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult