Google a cumpărat Redux, o companie care transformă display-uri în difuzoare audio

În ciuda faptului că Google a cumpărat compania britanică Redux încă din vara anului trecut, abia acum aflăm despre acest eveniment. Se pare că achiziţia a avut loc chiar înainte de preluarea diviziei Pixel din cadrul HTC, iar tehnologia pe care o dezvoltă este cel puţin interesantă, putând oferi modelelor Pixel 3 un avantaj foarte mare faţă de concurenţă şi nişte funcţii noi mai speciale pe partea de răspuns haptic.

Redux nu a lansat niciun produs pe piaţă, însă a mers la diverse târguri de tehnologie unde a prezentat tehnologia sa audio. Aceasta foloseşte vibraţii ale ecranului pentru a asigura redarea de sunet de pe un dispozitiv, ceva ce nu pare foarte diferit faţă de tehnologia LG care face ceva similar cu panourile OLED.

Nu este clar ce modificări implică implementarea tehnologiei Redux în realizarea unui display pentru smartphone-uri, însă eliminarea difuzoarelor tradiţionale ar asigura un design mai compact, cu margini şi mai subţiri decât până în prezent (Google Pixel 2 XL are difuzoare stereo poziţionate deasupra şi sub display).

Nu în ultimul rând, sistemul avansat de vibraţii care poate produce sunet poate fi folosit şi pentru răspuns haptic din partea ecranului. Astfel, atingerile pot simula manipularea unor butoane fizice, într-un mod nu foarte diferit faţă de sistemul Taptic Engine de pe iPhone, ceva ce niciun alt dispozitiv cu Android nu a reuşit să emuleze.

Având în vedere că Google a cumpărat Redux încă dinainte de anunţul modelelor Pixel 2, este posibil ca această tehnologie să îşi facă apariţia în noile modele din 2018,  însă ne-ar mira dacă ar mai întârzia un an, până în 2019.

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat