Venezuela, aflată în plină criză economică, a devenit prima ţară din lume care a lansat propria criptomonedă, El Petro

20.02.2018
Venezuela, aflată în plină criză economică, a devenit prima ţară din lume care a lansat propria criptomonedă, El Petro

Venezuela a devenit primul stat care emite o criptomonedă, El Petro, susţinută de rezervele petroliere ale ţării, în încercarea de a depăşi criza economică pe care o traversează.

 

„Naşterea El Petro înseamnă un succes total pentru bunăstarea Venezuelei”, a declarat preşedintele Nicolas Maduro.

 

Vicepreşedintele republicii Tarek El Aissami, a deschis procesul de pre-vânzarea a criptomonedei în primele ore ale dimineţii. Din 20 februarie îndrumarele de achiziţie a monedei digitale sunt disponibile şi va începe şi procesul de vânzare a El Petro, care are 82,4 milioane de unităţi disponibile.

 

CITEŞTE ŞI: Bill Gates crede că miliardarii ar trebui să plătească taxe semnificativ mai mari

 

El Petro, susţinut de 5.342 de milioane de barili de petrol venezuelean, a fost creat pentru depăşi sancţiunile financiare impuse de Statele Unite, pentru a atrage investiţii şi pentru a genera un nou mecanism de plată pentru bunuri şi servicii.

 

Valoarea petro-ului va fi asociată cu preţul petrolului venezuelean, iar statul îl va accepta pentru plata impozitelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii.

 

 

Presa americană priveşte cu scepticism lansarea petro, văzut ca o măsură disperată de atragere de lichidităţi, într-o ţară care se luptă cu lipsa hranei (75% dintre venezueleni spun că au slăbit), cu inflaţia, estimată de FMI la 13.000% în 2018, şi cu şomajul, care va atinge 32% în 2022, conform CNBC.

 

La începtul anului Departamentul Trezoreriei a emis un avertisment în privinţa investiţiilor în petro.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult