Xiaomi ar putea cumpăra GoPro

13.04.2018
Xiaomi ar putea cumpăra GoPro

În ciuda faptului că GoPro realizează unele dintre cele mai bune produse de pe piaţă din categoria lor, compania nu reuşeşte să se bucure de succesul de altă dată. În urma anulării dronei Karma şi „curăţeniei” făcute în oferta de camere de acţiune, compania a anunţat că va licenţia tehnologia proprietară şi către alţi parteneri. Se pare însă că o vânzare a companiei nu este scoasă din discuţie, iar compania Xiaomi, rivală pe piaţa de camere de acţiune, ar putea să fie interesată de achiziţie.

Valoarea GoPro a scăzut de la 10 miliarde de dolari în urmă cu doar câţiva ani, la aproximativ 761 milioane în prezent. Astfel, preţul de vânzare nu ar putea depăşi probabil un miliard de dolari, însă este un preţ mic comparativ cu ce achiziţii au fost realizate în ultimii câţiva ani pentru produse sau companii cu un brand ceva mai puţin cunoscut decât GoPro.

Surse apropiate de Xiaomi spun că gigantul chinez este interesat de a achiziţiona tehnologia şi brand-ul GoPro, însă ar dori să plătească un preţ „corect”, fără să ofere prea mulţi bani în plus pe lângă valoarea de la bursă. Această informaţie vine de la publicaţia The Information, care a raportat în trecut informaţii care au fost ulterior verificate despre industria de tehnologie din China.

În urma zvonurilor care afirmă că Xiaomi ar fi interesată de achiziţia GoPro, acţiunile GoPro au crescut cu 8.8 procente la bursă, la un preţ de 5,30 dolari per acţiune, cea mai mare creştere din ultimele două luni. Xiaomi dezvoltă camerele Yi Action Camera, comparabile în performanţă cu modelele GoPro şi foarte populare în China, care sunt disponibile online la preţuri mult mai mici decât cele din gama HERO.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult