Olympus OM-D E-M1 – mirrorless retro cu performanţe impresionante şi carcasă rezistentă la ploaie

12.04.2014
Olympus OM-D E-M1 - mirrorless retro cu performanţe impresionante şi carcasă rezistentă la ploaie

Adresat pasionaţilor de fotografie cu adevărat exigenţi, Olympus OM-D E-M1 reprezintă o adevărată demonstraţie de forţă din partea producătorului japonez, performanţele foto şi tehnologiile puse la dispoziţie servind drept exemplu de urmat pentru competiţie.

Olympus OM-D E-M1

Descriere

Prezentat ca o evoluţie naturală a modelului Olympus OM-D E-M5, noul M1 este un aparat mirrorless cu design retro, care aminteşte de era demult apusă a aparatelor foto cu film. La fel ca odinioară, Olympus a apelat la o carcasă metalică foarte solidă, cu finisaje durabile şi greutate apreciabilă ţinând cont de dimensiuni.

La fel ca predecesorul M5, noul  OM-D E-M1 este un model din gama premium, conţinând cele mai avansate tehnologii din recuzita producătorului japonez, puse de această dată într-o carcasă protejată de apă. Suplimentar, componentele aflate la interior pot suporta variaţii de temperatură destul de mari, între -10 şi +40°C. Toate locaşurile, capacele şi îmbinările sunt etanşate cu garnituri. În plus, aparatul este livrat cu un nou obiectiv 12-40 mm, având aceeaşi protecţie anti-intemperii şi F2.8 pe întreaga plajă focală. Opţional, aparatul poate fi achiziţionat şi alături de un obiectiv tip tele, cu plajă focală de 40-150 mm (80-300 mm echivalent) şi deschiderea F2.8.

Pentru că atenţia la detalii este importantă, şi blitzul compact inclus în pachetul cu accesorii este imun la ploaie.

Olympus OM-D E-M1 - setul de butoane

Chiar dacă prin comparaţie este un aparat mult mai mic, Olympus OM-D E-M1 dă o senzaţie de stabilitate ce aminteşte de folosirea unui aparat foto DSLR. Rezultatul este datorat în primul rând body-ului cu greutate de aproape 500 grame, îngreunat şi mai mult de obiectivul cu dimensiuni apreciabile, dar mai ales grip-ul supradimensionat. Acesta asigură prindere fermă şi totodată confortabilă, lăsând suficientă libertate de mişcare pentru acţionarea obturatorului, sau apăsarea butoanelor de pe spate cu degetul opozant.

Vizorul lui Olympus OM-D E-M5 nu adăposteşte o prismă, ci un ocular electronic cu rezoluţie foarte înaltă, activat automat la apropierea aparatului de faţă. deasupra găsim patina pentru blitz alăturată unui conector cu format proprietar.

Ecranul rabatabil de 3 inch cu interfaţă touch este montat la capătul unui braţ dublu-articulat, care permite orientarea pe direcţia sus-jos.

La inima aparatului se află procesorul TruePIC VII, conectat un senzor optic cu dimensiunea 4/3” şi tehnologie Live MOS, având rezoluţie efectivă de 16MP şi plajă ISO între 100 şi 25600. Stabilizarea optică este asigurată cu un sistem avansat ce permite deplasarea pe 5 axe a senzorului de imagine (tehnologie sensor-shift).

Olympus OM-D E-M1 - ecranul rabatabil

Pentru focalizare este utilizat un sistem dual, cu detecţie de fază şi contrast, foarte rapid şi precis deopotrivă.

Alimentarea este asigurată cu un acumulator de 1200mAh şi două celule Li-Ion (7.2V), inserat sub grip-ul cauciucat. Reîncărcarea este realizată cu un adaptor AC prevăzut cu port pentru baterie, lăsând liber aparatul foto pentru folosirea cu un acumulator de rezervă. Acest aspect este important, ţinând cont de faptul că autonomia obţinută cu acumulatorul standard nu este prea grozavă. În afara soluţiei mai puţin practică a unui acumulator de rezervă, trebuie ştiut că Olympus oferă şi opţiunea unui grip detaşabil prevăzut cu acumulator auxiliar.

Olympus OM-D E-M1 – principalele specificaţii

  • Tip: Body
  • Format Senzor: Micros Four Thirds
  • Senzor:  4/3”, Live MOS
  • Rezoluţie 16MP
  • ISO: 100-25600, Auto
  • Procesare culoare: 12 biţi
  • Viteze obturator: 1/8000 sec – 60 sec
  • Tip Focalizare: DUAL GAST AF (detectie de faza (37 de puncte) si detectie de contrast (81 de puncte), Manual (800 Puncte)
  • Moduri de focalizare: Manual, AF singular, AF continuu, AF singular + MF, focalizare continuă
  • Măsurarea expunerii: TTL pe 324 de puncte
  • Moduri expunere: Masurare lumina ESP/spot/centrală, Zona luminoasă, Umbra
  • Moduri scenă: 24
  • Vizor: electronic, 2.36MP
  • Ecran LCD: de 3 inch, tactil, rabatabil, rezoluţie 1.037MP
  • Blitz: detaşabil cu patină, rază 10 metri la ISO 200
  • Fotografiere în rafală: 10 fps
  • Format poze: JPEG, MPO, RAW
  • Format video: AVI, MJPEG, MOV, MPEG-4 AVC/H.264 + sunet stereo WAV
  • Moduri filmare: 1080p/720p/480p, 30fps
  • Alte dotări: WiFi, USB 2.0, ieşire HDMI şi Composite (prin adaptor pentru portul USB)
  • Alimentare: acumulator Li-ion BLN-1,cu încărcare folosind adaptor extern
  • Dimensiuni: 130.4 x 93.5 x 63.1 mm
  • Greutate: 497 grame (cu baterie inclusă)

Olympus OM-D E-M1 - grip-ul supradimensionat

Experienţa în utilizare

Un aspect important, prin care noul Olympus OM-D E-M1 iese imediat în evidenţă, este numărul mare de elemente de control personalizabile. Avem dispoziţie două rotiţe pe latura superioară (una dintre ele amplasată în jurul declanşatorului), două butoane personalizabile şi o serie întreagă de alte butoane şi comutatoare cu funcţii fixe. Comparat cu vechiul M5, Olympus OM-D E-M1 duce nivelul de control şi mai departe, adăugând un comutator cu două poziţii prin care putem alterna funcţiile îndeplinite de butoanele programabile. Suplimentar, inelul pentru focus montat pe obiectiv are şi el două poziţii de lucru selectabile, permiţând comutarea rapidă între focus automat şi manual. Cu atâtea opţiuni pentru control la dispoziţie este lesne de înţeles că aparatul necesită o perioadă de acomodare, urmând şi mai mult timp petrecut găsind combinaţii potrivite de funcţii de atribuit fiecărui buton în parte. Însă la final, rezultatul este un aparat foto care se mulează precum o mănuşă nevoilor unui profesionist în fotografie.

Ecranul rabatabil cu rată de aspect 3:2 şi interfaţă touch capacitivă poate fi înclinat 80° în sus şi 50° în jos. Libertatea de mişcare nu este prea grozavă, dar suficient cât să putem face poze din poziţii altfel incomode, ţinând aparatul deasupra capului sau mai jos de nivelul pieptului. Culorile redate şi claritatea imaginii sunt la un nivel mulţumitor, iar filtrul anti-reflexie nu pune probleme la folosirea în spaţii cu surse puternice de lumină.

Olympus OM-D E-M1 - ecranul de 3 inch şi vizorul electronic

Vizorul electronic cu rezoluţie 2.36MP este mare, surprinzător de clar şi perfect capabil să facă faţă cadrelor în mişcare, efectul de blur apărând doar la folosirea în condiţii de lumină ambiantă foarte redusă. Pentru rezultate optime în orice situaţie, luminozitatea imaginilor redate prin vizorul electronic este ajustată automat în funcţie de lumina ambiantă, simulând comportamentul unui vizor optic tradiţional.

Stabilizarea imaginii pe 5 axe, anunţată încă de la pornirea aparatului cu un zgomot continuu uşor sesizabil, face din folosirea acestui aparat o adevărată joacă de copii. Probabil cea mai importantă dotare ca aport în calitatea imaginii, după senzorul de imagine Live MOS, sistemul de stabilizare optică are avantajul de putea funcţiona cu orice obiectiv. Cât despre eficienţă, pozele perfect clare obţinute folosind timpi de expunere 1/8s,  1/6s şi chiar mai puţin reprezintă un argument favorabil extrem de puternic. În timpul fotografierii în rafală stabilizarea optică este oprită în mod implicit, dar poate fi activată din meniuri. Un alt loc unde stabilizarea îşi face simţită prezenţa este la utilizarea funcţiei de filmare. Din fericire zgomotul specific menţionat mai devreme este preluat doar puţin pe coloana sonoră, fiind uşor acoperit de zgomotele ambiante obişnuite.

Olympus OM-D E-M1 - obiectivul din Kit

Obiectivul din kit

Faţă de alte aparate Micro Four Thirds de la Olympus, OM-D E-M1 vine cu un obiectiv având zoom intern. Obiectivul destul de mare şi greu foloseşte un inel principal cu două funcţii, care poate simula inelul standard al unui obiectiv normal sau controla zoom-ul ca la o cameră video. Schimbarea între cele două funcţii se face prin culisarea inelului în faţă sau în spate pe obiectiv. În practică, cei care sunt obişnuiţi cu un obiectiv standard nu vor avea probleme de acomodare cu acest obiectiv e 12-40 mm. Pentru filmare, poziţia a doua a inelului este excelentă pentru controlul fin al zoom-ului.

Calitatea imaginii

Dispunând de tehnologii avansate, dar şi costisitoare, Olympus OM-D E-M1 este un aparat foto care poate obţine poze de calitate în aproape orice situaţie. Duetul realizat între senzorul Live MOS de 4/3 inch şi procesorul TruePIC VII este unul de senzaţie, pozele redând o paletă bogată de culori şi detalii fine chiar şi la ISO 3200. Algoritmul de reducere a zgomotului nu este foarte agresiv, încât pierderea detaliilor devine evidentă doar la valori ISO extreme, duse mai sus de 12800.

ISO-200 ISO-400
ISO-800 ISO-1600
ISO-3200 ISO-6400
ISO-12800 ISO-25600

Cât despre obiectivul 12-40mm folosit pentru testare, acesta are o uşoară tendinţă de amplificare a  efectului lens-flare în pozele care surprind surse de lumină puternică, dar altfel nu pune probleme de claritate sau distorsionare a imaginii.

Funcţia de filmare

Perfect clare şi bine stabilizate, secvenţele video (click aici pentru sample de test) filmate la rezoluţie 1080p ar putea trece uşor drept obţinute cu o cameră video profesională, dacă nu ar fi trădate de mici imperfecţiuni ale sistemului de autofocus, care reacţionează lent schimbărilor de perspectivă şi zoom. Puţin neplăcută este şi modificarea bruscă a parametrilor pentru expunere în timp ce acţionăm funcţia zoom, rezultând un efect de pâlpâire a imaginii nu tocmai plăcut.

ISO-200, F9, 1/250, 12mm ISO-200, F9, 1/320, 40mm
ISO-200, F8, 1/640, 12mm ISO-200, F8, 1/800, 40mm
ISO-100, F5.6, 1/250, 15mm ISO-100, F6.3, 1/500, 40mm
ISO-200, F9, 1/80sec, 12mm ISO-200, F2.8, 1/1000sec, 40mm
ISO-100, F2.8, 1/640sec, 12mm ISO-100, F2.8, 1/500sec, 40mm
ISO-100, F2.8, 1/640, 12mm ISO-800, F3.2, 1/2000, 22mm
ISO-200, F18, 1/100, 40mm ISO-800, F2.8, 1/1250, 40mm
ISO-6400, F2.8, 1/10sec, 12mm  

Trecând peste aceste mici neajunsuri, Olympus OM-D E-M1 este o bună cameră video Full HD pentru amatori, capabilă să compenseze fără probleme mişcările nesigure ale unui utilizator începător.

Preţ şi disponibilitate

Olympus OM-D E-M1 este disponibil în ţara noastră la preţul de 9500 Lei, cu obiectivul 12-40 mm din kit. Body-ul costă 7000 Lei.
Olympus OM-D E-M1 - mirrorless retro cu performanţe impresionante şi carcasă rezistentă la apă

Concluzie

La fel ca şi predecesoarea M5, Olympus OM-D E-M1 este un aparat foto cu performanţe impresionante, care nu lasă prea mult loc de revanşă competiţiei, oricum rarefiată în această categorie de produs. Grip-ul ce se mulează perfect în palmă şi multitudinea de butoane programabile, construcţia solidă, finisajele durabile şi îmbinările bine protejate împotriva umezelii vor fi cu siguranţă apreciate de fotografii pretenţioşi. La fel şi sistemul de stabilizare pe 5 axe, care lasă o marjă de toleranţă considerabilă la manevrarea aparatului.

Bonus, conectivitatea WiFi este de un real folos celor care au nevoie să publice rapid pozele obţinute, transferându-le direct pe telefonul mobil şi apoi o altă locaţie accesibilă online. Tot la capitolul funţii avansate avem modul de salvare a imaginilor în format RAW, funcţia Time Lapse şi modurile Dynamic Range, respectiv modul de fotografiere în rafală cu viteză 10fps la rezoluţia nativă.

 

Părţi pozitive

Construcţie excelentă, rezistentă la umezeală
Caltitate foarte bună a imaginii, cu puţin zgomot chiar şi la valori ISO ridicate
Sistem eficient de stabilizare a imaginii şi autofocus
Control manual avansat
Numeroase funcţii şi facilităţi personalizabile
Conectivitate WiFi

Părţi negative

Un singur slot microSD
Rezultate sub aşteptări la folosirea modului de filmare
Sistemul de meniuri foarte stufos necesită ceva timp de acomodare
Preţ inaccesibil utilizatorilor obişnuiţi

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult