Sony a anunţat SLT-A77 II: un senzor nou şi un sistem de focalizare impresionant

01.05.2014
Sony a anunţat SLT-A77 II: un senzor nou şi un sistem de focalizare impresionant

Sony a fost una dintre primele companii care a atacat noul segment al aparatelor foto mirrorless şi insistenţa cu care a lansat constant modele îmbunătăţi a propulsat-o pe primul loc pe această piaţă. Această direcţionare a eforturilor de cercetare şi dezvoltare a dus însă la scăderea atenţiei acordate aparatelor foto DSLR, noul SLT-A77 II fiind anunţat la mai bine de un an de la precedenta actualizare a acestei game.

După cum este uşor de ghicit după denumire şi design, SLT-A77 II este o actualizare a modelului SLT-A77 de acum doi ani şi jumătate care preia diversele îmbunătăţiri tehnologie dezvoltate de Sony în acest interval de timp. La fel ca versiunea originală, noul aparat foto de la Sony oferă un senzor în format APS-C cu rezoluţie de 24 MP, însă acest senzor este un model care, probabil, este o versiune derivată din cel recent implementat pe modelul mirrorless A6000.

Cea mai interesantă noutate este sistemul de focalizare cu 79 de puncte şi acoperire de 40 de procente a cadrului, acesta fiind cel mai complex sistem implementat pe un aparat foto Sony până în acest moment. Pe lângă aceste noi caracteristici, sistemul de focalizare preia şi îmbunătăţeşte opţiunile avansate ale modelului SLT-A99, permiţând astfel specificarea distanţelor între care focalizarea continuă trebuie să urmărească subiectul, sensibilitatea sistemului de urmărire şi setarea punctului de declanşare a sistemului de focus tracking.

Sony SLT-A77 II foloseşte un procesor de imagine Bionz îmbunătăţit care permite captura foto în rafală la 12 cadre pe secundă cu focalizare continuă sau 60 de cadre pe secundă cu focalizare blocată şi captura video la rezoluţie Full HD şi 60 de cadre pe secundă. Ocularul electronic păstrează acelaşi panou OLED cu rezoluţie de 2,4 milioane pixeli, ecranul LCD rabatabil folosind însă acum un panou LED RGBW cu rezoluţie de 1,23 milioane de pixeli.

SLT-A77 II abandonează modulul GPS în favoarea combinaţiei Wi-Fi cu NFC. Restul listei de specificaţii cuprinde o sensibilitate ISO între 100 şi 16.000, un declanşator cu o viteză de 1/8000 sec, un microfon stereo încorporat şi un conector pentru microfon extern.

Sony SLT-A77 II va ajunge pe piaţă la un preţ de 1199 de dolari sau 1799 de dolari împreună cu un obiectiv SAL-1650 cu focală variabilă 16 – 50 şi diafragmă constantă F/2.8.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News