GoPro pregăteşte o nouă cameră de acţiune foarte ieftină

27.03.2018
GoPro pregăteşte o nouă cameră de acţiune foarte ieftină

GoPro obişnuieşte să lanseze noi camere de acţiune în toamnă, însă au început să apară zvonuri despre un nou model intitulat simplu „GoPro HERO”, care ar putea fi dezvăluit şi lansat în magazine foarte curând. Nu avem foarte multe informaţii despre noua cameră în afara unor fotografii şi a unei pagini din ceea ce pare a fi un manual de utilizare, însă la exterior, design-ul nu este tocmai diferit faţă de ceea ce am văzut în trecut în gama de camere de acţiune GoPro.

Noul model GoPro HERO (număr de model CHDHB-501-RW) păstrează carcasa cauciucată de culoare gri a modelelor din ultima perioadă, oferind pe partea din spate un ecran tactil, iar cele două butoane, Mode şi Power sunt poziţionate pe laterale (unul pe cea din dreapta şi unul în partea de sus). Broşura pe care o avem la îndemână sugerează că acest model va fi limitat în capabilităţi, întrucât va putea filma doar în rezoluţiile 1080p 60 FPS sau 1440p 60 FPS, în timp ce noile modele Hero 6 pot atinge rezoluţie 4K la 60 FPS.

În cutie vor fi integrate şi câteva accesorii, precum o carcasă subacvatică, câteva montuiri, cablul de date şi bateria. Faptul că un accesoriu pentru rezistenţă la apă este integrat în cutie sugerează că fără acesta, camera nu este rezistentă, ceva ce ultimele generaţii de GoPro „premium” au deja.

Având în vedere numele şi capabilităţile listate şi probabil faptul că va ţinti spre un preţ de buget, GoPro HERO va înlocui vechiul model GoPro Hero din urmă cu câţiva ani, care venea la un preţ foarte mic, cu hardware ceva mai puţin puternic decât modelele de top. Cel vechi era însă închis într-o carcasă subacvatică permanent, fără a putea fi scos, aceasta fiind parte din carcasa sa exterioară.

Lansarea noului GoPro HERO este aşteptată pe 30 martie, conform informaţiilor scăpate pe internet, fără prea mult tam-tam din partea companiei. Camera nouă va fi probabil un model de intrare în gamă, cu un preţ mai mic decât GoPro HERO5 Session, care costă în acest moment 220 de euro. Astfel, oferta de camere GoPro de pe piaţă va ajunge la cinci modele, alături de Session, HERO5 Black, HERO6 Black şi camera la 360 de grade Fusion.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult