Intel anunţă procesoarele Haswell şi lansează noi modele Ivy Bridge ULV

09.01.2013
Intel anunţă procesoarele Haswell şi lansează noi modele Ivy Bridge ULV

Intel a prezentat la CES 2013 cea de-a patra generaţie de procesoare Intel Core, cu nume de cod Haswell, dar şi noi modele din actuala generaţie Ivy Bridge, caracterizate printr-un consum de energie extrem de redus.

Intel anunţă procesoarele Haswell şi lansează noi modele Ivy Bridge ULV

Recomandate prin performanţe superioare obţinute cu un consum de energie mai redus, procesoarele Intel Core din familia Haswell vor intra în designul unei noi generaţii de sisteme ultrabook şi tablete cu Windows 8. În timp ce majoritatea sistemelor ultrabook echipate cu procesoare Haswell se pot lăuda cu până la 9 ore timp de utilizare continuă, cele mai eficiente dintre ele, bazate pe un design ultrabook hibrid cu nume de cod North Cape, pot oferi până la 13 ore de mobilitate graţie folosirii unui sistem cu doi acumulatori.

Sistemele ultrabook hibride bazate pe noul concept de design Intel North Cape se aseamănă mult cu familia de tablete convertibile Asus Transformer. În cazul de faţă avem de-a face cu un sistem ultrabook în toată puterea cuvântului,echipat cu procesor Intel Core de generaţie a patra şi sistem de operare Windows 8. Diferenţa este că ecranul nu mai este fixat permanent de corpul tastaturii, putând fi detaşat pentru a obţine o tabletă veritabilă cu sistem Windows 8, ce măsoară nu mai mult de 10 mm grosime.

Ecrane touch ca dotare obligatorie pentru toate sistemele Ultrabook

O altă noutate pentru noua generaţie de sisteme ultrabook cu procesoare Haswell este introducerea ecranelor touch ca dotare obligatorie. Altfel spus, Intel nu mai permite producătorilor hardware să lanseze sisteme din categoria ultrabook care nu au în componenţă ecrane touch. Din păcate Intel nu a dat detalii exacte referitoare la preţurile pregătite pentru noile modele ultrabook şi nici data la care vor putea fi găsite în magazine.

Intre timp, atenţia ne este captată cu o noua serie de procesoare cu eficienţă energetică ridicată, bazate pe actuala arhitectură Ivy Bridge şi procesul de fabricaţie pe 22 nm. Destinate folosirii în sisteme ultrabook şi tablete compacte, noile procesoare sunt recomandate ca având un consum mediu de aproximativ 7 W, referit de Intel sub denumirea SCP (scenario design power) şi nu TDP (thermal design power) cum este cazul pentru toate celelalte procesoare din oferta Intel. Lăsând la o parte acest mic artificiu născocit de divizia de marketing Intel, majoritatea procesoarelor Ivy Bridge nou anunţate şi recomandate cu un consum SCP de 7 W au un consum TDP situat în jurul pragului de 13 W, cu numai un singur model (Pentium 2129Y) tactat la 1.1 GHz capabil să atingă pragul de 10W TDP anunţat de Intel în urmă cu aproximativ o lună.

Noile procesoare Ivy Bridge ULV

În timp ce noile procesoare Ivy Bridge ULV vor creşte cu siguranţă autonomia dispozitivelor pe care le echipează, trebuie notat că Intel a obţinut aceste rezultate sacrificând o parte din performanţă, reducând frecvenţele de funcţionare sub nivelul procesoarelor actuale. Acest mod de a creşte autonomia este aplicat deja de Asus pentru noul său model Zenbook Prime, prin intermediul unei funcţii care permite coborârea consumului TDP pentru procesor la 13W, faţă de 17W la performanţe standard.

Ţinând cont de faptul că anunţarea unui consum SCN mai mic decât cel TDP nu elimină nevoia de a răci procesoarele instalate ţinând cont de cel mai mare consum de energie posibil (cel TDP), este puţin probabil să avem parte de sisteme ultrabook sau tablete mai subţiri şi mai uşoare decât cele actuale. Fără îndoială progresele cele mai mari vor fi făcute după introducerea la scară largă a procesoarelor Intel Core 4th Gen, cu nume de cod Haswell. Bazate pe un design intern revizuit şi mai bine optimizat pentru consum de energie redus, noile procesoare pot aduce tabletele cu sistem Windows 8 la dimensiuni apropiate celor cu procesoare ARM, dar oferind un nivel de performanţă superior.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult