Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700! Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.
Cei de la Kingston au fost primii pe piaţă cu un stick USB de 256 GB şi se pare că nu au concurent nici după mai bine de o jumătate de an. DataTraveler 310 este urmaşul acelui prim model şi în afară de o carcasă diferită, el aduce viteze de scriere şi citire îmbunătăţite. Pentru cei cărora le plac cifrele, putem spune că în 256 GB încap 54 de DVD-uri sau 365 de CD-uri sau 51.000 de fotografii de 10 MP. În aceste condiţii, stick-ul de faţă concurează la capitolul capacitate cu HDD externe portabile. Din păcate, doar dimensiunile sunt în favoarea sa.

Vitezele de citire şi scriere specificate pentru Kingston DataTraveler 310 sunt de 25 MB/s şi respectiv 12 MB/s. Pentru a-l umple trebui să aveţi răbdare. Acţiunea dureză mai bine de cinci ore şi jumătate. Pentru comparaţie, pe un HDD extern de 2.5" se scrie cu 30 MB/s sau mai mult. Preţul este evident călcâiul lui Ahile. În ţara noastră el costă 3.300 de lei, cu TVA inclus şi este adus doar pe comandă. Probabil că acesta este preţul pentru a transporta un sfert de GB pe post de breloc, însă nu cred că vor fi prea mulţi interesaţi să-l plătească. În schimbul lui, Kingston oferă şi o garanţie de bun simţ de cinci ani. Când dai mai bine de 3.000 de lei pe un produs, mi se pare normal să ai pretenţii la o asemenea garanţie.

Sursa: Engadget.com





Sony Micro Vault MACH - stick USB de curse
Ultimul răcnet la asigurări: asigurare overclocking procesor!
AMD Radeon HD 7970, cea mai rapidă placă video single-GPU
Seagate reduce garanţia HDD-urilor de la 5 ani, la doar 1 an
Noul SSH Seagate Momentus XT, acum cu o capacitate de 750 GB
Proiect grandios în Azerbaijan: zgârie-nori de 1.050 metri şi 41 de insule artificiale! (FOTO)
Cercetătorii au aflat de ce au dungi zebrele
America şi Eurasia se vor uni la Polul Nord (VIDEO)

Comentariile utilizatorilor