Noile computere iMac se livrează cu display-uri 4K şi 5K

14.10.2015
Noile computere iMac se livrează cu display-uri 4K şi 5K

Apple a reîmprospătat seria de computere iMac, integrând display-uri cu rezoluţii mai mari şi opţiuni mai ieftine pentru unităţile de stocare, dar şi cu eliminarea cipului grafic dedicat pe varianta mai mică. Spre diferenţă de alte anunţuri, acesta nu a venit însoţit de o conferinţă de presă pompoasă, fiind foarte evidentă orientarea companiei către produsele portabile care poartă sigla Apple.

iMac în varianta cu display de 21,5” poate fi livrat acum cu un panou 4K, care oferă cu 25% mai multe culori decât varianta precedentă. Cei care nu sunt interesaţi de rezoluţii înalte pot în continuare să comande o variantă cu display Full HD. Acest iMac poate fi echipat exclusiv cu procesoare Intel Core i5 şi Core i7 (doar în varianta 4K), 8 sau 16 GB memorie RAM DDR3, hard disk-uri de 1 TB, SSHD-uri de 1 TB sau 2 TB şi SSD-uri de până la 512 GB şi vin echipate cu soluţii grafice integrate de la Intel. Modelul de bază, care porneşte de la 1099 dolari oferă GPU Intel HD Graphics 6000, iar modelele superioare beneficiază de Intel Iris Pro Graphics 6200.

Cei care optează pentru un iMac cu display de 27” se vor bucura să afle că toate vor veni echipate cu panouri 5K. Modelul de bază, de 1799 dolari foloseşte doar procesoare Intel Core i5 la 3,2 GHz, în timp ce modelele superioare pot urca până la Core i7 la 4.0 GHz. Memoria RAM poate urca până la 32 GB, iar opţional pot fi alese SSHD-uri de 3 TB sau SSD-uri de 1 TB. Toate variantele cu display de 27” sunt echipate cu GPU AMD, varianta de bază fiind livrată cu Radeon R9 M380, cea de media cu R9 M390, iar varianta de top poate fi configurată fie cu Radeon R9 M935 cu 2 GB GDDR3, fie cu R9 M935X cu 4 GB GDDR5. Preţurile încep de la 1799 dolari şi ajung la 2299 dolari pentru variantele de bază ale fiecărui model.

Toate iMac-urile noi sunt deja disponibile pentru comandă de pe site-ul Apple şi vor ajunge în curând şi în alte magazine din toată lumea.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult