NVIDIA anunţă GeForce GTX 1070 Ti, o alternativă low-cost pentru modelul GTX 1080

Venind ca un răspuns la seria de acceleratoare grafice Radeon RX VEGA, NVIDIA anunţă GeForce GTX 1070 Ti, ca parte a seriei de plăci grafice construite pe arhitectura Pascal. Pregătite pentru lansare în data de 2 noiembrie, plăcile video GeForce GTX 1070 TI oferă un nivel de performanţă superior modelului GeForce GTX 1070, la un preţ recomandat de 2.200 lei.

GeForce GTX 1070 Ti promite o marjă considerabilă pentru optimizarea performanţelor folosind procedeul de overclocking. Partenerii NVIDIA - ASUS, Colorful, EVGA, Gainward, Galaxy, Gigabyte, Innovision 3D, MSI, Palit, PNY şi Zotac - au construit plăci video cu sisteme de răcire şi etaje de alimentare care le permit jucătorilor să depăşească specificaţile standard.

Disponibil la precomandă începând de astăzi, GeForce GTX 1070 Ti foloseşte un GPU cu 2432 nuclee şi 8 GB de memorie GDDR5, care rulează la 8Gbps pentru o lăţime de bandă totală de 256 GB/s. Consumul de energie estimat la 180W poate fi explicat prin frecvenţele de funcţionare crescute aproape la nivelul unui GTX 1080, reflectând un nivel de performanţă apropiat. 

închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat