Cea mai mare piscină din lume se află în Chile

Cea mai mare piscină din lume se află în Chile

Deşi suntem în toiul iernii şi buna dispoziţie ne este afectată de vremea urâtă de afară (frig, lapoviţă, mocirlă etc.), trebuie să ne păstrăm gândirea pozitivă, iar dacă situaţia financiară îţi permite, câteva zile de concediu într-un loc exotic cu siguranţă te-ar relaxa şi te-ar face să uiţi pentru un timp de vremea potrivnică din România. Iar când vine vorba de o piscină de 80.000 de metri pătraţi (8 hectare), mai mai că îţi vine să-ţi iei zborul până în San Alfonso del Mar (Algarrobo, Chile).

Da, aici se găseşte cea mai mare piscină din lume, recunoscută oficial de Cartea Recordurilor (Guiness Book). Realizarea unei piscine de asemenea dimensiuni a durat cinci ani şi a costat aproximativ 2 miliarde $, la care se adaugă cheltuiellile anuale de intreţinere – încă 2 miliarde. Dacă te gândeşti să faci o baie în San Alfonso, ar fi bine să-ţi iei cu tine şi costumul de scafandru, piscina măsoară nu mai puţin de 35 metri adâncime. Şi încă ceva esenţial: învaţă să înoţi!

San Alfonso del Mar, Chile

San Alfonso del Mar, Chile

San Alfonso del Mar, Chile

San Alfonso del Mar, Chile

Urmărește Go4IT.ro pe Google News