Cercetători: Asteroidul în formă de ţigară Oumuamua ar putea fi o navă extraterestră

Cercetători: Asteroidul în formă de ţigară Oumuamua ar putea fi o navă extraterestră
Asteroidul uriaş în formă de ţigară care tocmai a trecut prin sistemul nostru solar ar putea fi o navă extraterestră deghizată, potrivit unor cercetători. Organizaţia SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence) plănuieşte acum să îndrepte un telescop puternic spre corpul spaţial pentru a-l analiza în detaliu. Va fi folosit radiotelescopul Green Bank din SUA. 
 
Obiectul, numit Oumuamua (trad. „Mesager”), a fost detectat prima dată în luna octombrie a acestui an de astronomi de la Universitatea din Hawaii. Acesta este primul corp din afara sistemului nostru solar care ne vizitează. Obiectul are sute de metri lungime, dar o lăţime de zece ori mai mică. Asteroizii nu au, de obicei, asemenea forme ciudate. 
 
Dr Jason Wright, de la Penn State University, crede că este posibil ca aceasta să fie o sondă extraterestră, trimisă să ne studieze, căreia i s-a stricat sistemul de propulsie. 
 
 
Potrivit unor cercetători, o navă cu formă de ţigară sau de ac este cea mai potrivită pentru călătoriile interstelare, deoarece sunt reduse posibilele daune care pot fi provocate de praful şi gazul cosmice şi fricţiunea. 
 
În acest moment, Oumuamua se află la de două ori distanţa dintre Pământ şi Soare de planeta noastră. 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult