Cosmonautul Scott Kelly s-a întors pe Terra mai înalt şi mai tânăr

Scott Kelly, americanul care a petrecut cel mai mult timp în spaţiu, mai precis 340 de zile consecutive, s-a întors pe Terra mai înalt şi mai tânăr.

Pe fondul lipsei gravitaţiei, coloana vertebrală a lui Kelly s-a alungit, iar bărbatul este acum mai înalt cu puţin peste 5 cm. În scurt timp, tot sub influenţa gravitaţiei, cosmonautul va reveni la înălţimea normală.

Mai mult, Scott este mai tânăr cu 8,6 milisecunde decât ar fi fost dacă stătea pe Pământ în tot acest timp. Asta deoarece, potrivit teoriei lui Einstein privind dilatarea timpului, pentru obiectele care se mişcă cu viteză mai mare timpul trece mai încet. Kelly s-a aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, care orbitează în jurul Terrei cu o viteză de 27.600 km/h. 

Scott Kelly a declarat, la întoarcerea pe Terra, că se simte „destul de bine” şi că intră într-un proiect de monitorizare a sănătăţii care va dura un an. Pe parcursul acestuia, oamenii de ştiinţă vor colecta date pentru a vedea ce se întâmplă cu corpul uman atunci când petrece mult timp în spaţiu. Informaţiile sunt necesare pentru viitoarele misiuni lungi cu echipaje umane, care ar putea ajunge într-o primă fază pe planeta Marte.

Valeri Polyakov

Omul care a petrecut cel mai mult timp în spaţiu, 879 de zile în cinci misiuni, este rusul Gennady Padalka. Recordul pentru cele mai multe zile consecutive petrecute în spaţiu este deţinut tot de un rus, Valeri Polyakov, cu 438 la bordul staţiei Mir. 

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat