Cum arată fiica miliardarului Michael Dell

Michael Dell, fondatorul companiei care îi poartă numele, este unul dintre cei mai bogaţi oameni din sectorul tehnologic, cu o avere estimată de revista Forbes la 24 de miliarde de dolari. El are patru copii: Zachary, Juliette, Alexa şi Kira.

Cei patru au crescut în Austin Texas, pe proprietatea familiei numită „The Castle” (Castelul). 

Alexa, în vârstă de 24 de ani, s-a logodit de curând cu Arshia Harrison Refoua, un milionar în vârstă de 40 de ani din sectorul imoblilar.

Foto: Instagram

Tânăra a primit de la partenerul ei un inel cu diamante cu o valoare estimată la 3 milioane de dolari.

Foto: Instagram

Alexa Dell a urmat cursurile Columbia University, iar astăzi este consultant în afaceri, fiind specializată în dezvoltarea strategiilor de business. Printre pasiunile ei se numără călătoriile şi drumeţiile.

Înainte, Alexa a avut o relaţi cu directorul executiv al Tinder,  Sean Rad. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul aplicaţiei de dating pe când ea avea 20 de ani.

închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat