Cum arată pământul astăzi – locul unde găseşti imagini din satelit obţinute în timp real

02.11.2015
Cum arată pământul astăzi - locul unde găseşti imagini din satelit obţinute în timp real

NASA a pus în funcţiune un satelit care trimite în fiecare zi imagini color, surprinzând planeta Pâmânt aşa cum ar arăta din perspectiva unui astronaut aflat la o distanţă de 1.5 milioane de kilometri –  mult mai departe decât distanţa Pământ –  Lună (aproximativ 0.4 milioane kilometri).

Botezat  Earth Polychromatic Imaging Camera (EPIC), dispozitivul se află la bordul Deep Space Climate Observatory (DSCOVR), un satelit creat în aii `90 cu scopul de a monitoriza clima planetei noastre, dar abandonat timp de aproape 20 de ani din lipsă de fonduri. Între timp, indiciile tot mai greu de ignorat privind schimbările climatice cauzate de activităţile umane şi ameninţarea constituită de furtunile solare la adresa infrastructurii de comunicaţii şi a reţelei de distribuţie a energiei electrice au determinat reactivarea programului, punând satelitul DSCOVR în centrul primei misiuni a companiei private Space X ţintită către o regiune din spaţiul cosmic aflată în afara orbitei circumterestre.

Cum arată pământul astăzi - locul unde găseşti imagini din satelit obţinute în timp real

În schimb, observatorul DSCOVR se află în aşa numitul Langarian point – zona unde atracţia gravitaţională a planetei pământ şi cea a soarelui se anulează reciproc, creând un spaţiu pe care orice satelit (atrificial sau nu) îl poate ocupa fără a fi influenţat de atracţia gravitaţională a celor două corpuri cereşti. Astfel, camera foto aflată la bordul satelitului poate observa întreaga suprafaţă a pământului fără ca perspectiva să fie obstrucţionată de alternanţa ciclurilor zi-noapte, soarele fiind tot timpul poziţionat în direcţia opusă.

Rezoluţia şi calitatea imaginilor, probabil obţinute cu o cameră foto bazată pe tehnologii din anii `90, nu este foarte mare, însă perspectiva oferită din punctul de observaţie ales merită toată atenţia.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult