Elixirul vieţii seculare, nebănuita pasiune a lui Henri Coandă

Elixirul vieţii seculare, nebănuita pasiune a lui Henri Coandă

De-a lungul existenţei, omul a căutat să dezlege
misterele vieţii
şi, chiar dacă au mai rămas încă multe
lucruri de lămurit, putem spune că s-a construit totuşi o bază
serioasă de informaţii pe care, dacă avem ochi să le vedem şi
creier să le folosim, ne vor ajuta să trăim mult şi bine. Esenţiale
sunt trei elemente: mediul în care trăim, hrana şi apa. Despre
acesta din urmă, puţini ştiu că Henri Coandă a fost cel
puţin la fel de pasionat ca de ingineria mecanică
.

Savantul nostru a studiat apa şi proprietăţile ei zeci
de ani
, iar rezultatele sale au ajutat următoarele
generaţii să ducă mai departe şi să ne ofere ceea ce nouă ne place
să numim „elixirul vieţii”.

La începutul anilor ’20, Henri Coandă a fotografiat fulgii de
zăpadă şi a observat că aceştia sunt diferiţi ca formă în funcţie
de zonele de pe glob. Fulgii din China se deosebesc de cei din
Africa, iar aceştia la rândul lor diferă de cei din Europa şi
Statele Unite. Astăzi este un fapt binecunoscut că apa
cristalizează în mod diferit şi are proprietăţi diferite
.
Iar noi suntem aproximativ 70% apă (78% spunea Coandă într-un
interviu din 1969).

Acest fapt l-a determinat pe inginer să studieze în amănunt apa
şi efectele ei asupra organismului, urmărind modul de viaţă
şi alimentaţie a diverse populaţii de pe întreg globul
,
pentru ca apoi să ajungă la o concluzie ce în zilele noastre nu ar
mai trebui să surprindă pe nimeni: suntem puternic
influenţaţi de apa pe care o consumăm
, la fel de mult
precum suntem de hrană, de mediul în care trăim şi de modul nostru
de viaţă.

Prezentare audio: ing. Sorin Dinea (Asociaţia Henri Coandă) despre studiile lui
Henri Coandă
cu privire la proprietăţile apei

Una dintre populaţiile asupra căreia Henri Coandă şi-a
concentrat atenţia a fost Hunza, o comunitate mică
de oameni din zona gheţarului Hunza, Pakistan.

Longevitatea acestora era incredibilă: să
trăieşti 120 de ani însemna ceva obişnuit pentru ei, însă
anumiţi indivizi ajungeau chiar şi la 140 de ani!
Care să fi fost reţeta? Ei bine, aceşti oameni trăiau şi trăiesc
încă într-o zonă muntoasă, la o altitudine de 2500 – 3000 de metri
deasupra nivelului mării, izolaţi de tot ce înseamnă nocivitatea
unui oraş. Pe lângă hrana proaspătă, evident fără E-uri şi alte
adaosuri, apa pe care o beau are proprietăţi cu totul
speciale
. Ea provine de sub gheţarul
Hunza
şi este extrem de bogată în minerale. Culoarea,
asemănătoare cu cea a laptelui, se datorează unor particule mici
de piatră care erodează din peretele glaciar
. Acesta
se pare că a fost elementul minune pe care Coandă l-a numit „apa
vieţii”.

Studiile lui Coandă au fost continuate de tânărul de atunci,
savantul de reniume mondial acum – Dr.
Patrick Flanagan
. El a reuşit să producă în laboratoar
şi să scoată pe piaţă produse pe bază de minerale
(cu proprietăţi similare apei miraculoase din Valea Hunza), care au
un impact favorabil asupra sănătăţii şi longevităţii. La
această adresă găsiţi câteva exemple
.

Patrick Flanagan se află în Bucureşti zilele
acestea (9 – 11 septembrie)Patrick Flanagan şi Coandă, unde va susţine mai
multe conferinţe pe tema „Calitatea
apei”
, în cadrul unui workshop ce se va desfăşura la
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „Dimitrie Cantemir” din sectorul 4. Aici se
vor prezenta metodele de tratare a apei în vederea obţinerii unor
caracteristici şi calităţi deosebite, în vederea utilizării ei în
scopuri medical-curative, casnice sau industriale.

Sigur că, în ziua de azi, pe piaţă circulă o mulţime de
produse contrafăcute
, aşa zise miraculoase. Trebuie să
avem mare grijă la astfel de înşelătorii care ne păgubesc de bani
şi au efecte negative asupra sănătăţii noastre! Urmează apoi
alimentele, mai ales cele
procesate
şi pline de aditivi. În fine, un ultim factor şi
cel mai dificil de combătut este poluarea.
Bucureştiul, probabil ştiaţi deja, este
cea mai poluată capitală din Europa
, iar la
orizont nu se întrevede nicio speranţă de mai bine. Şansele de a
duce o viaţă cu adevărat sănătoasă aici sunt practic nule.

Proiect realizat în colaborare cu Asociaţia Henri
Coandă
. Află mai multe despre Henri Coandă pe
www.jet100.com
.

Asociatia Henri Coanda

Urmărește Go4IT.ro pe Google News