Fontul Calibri al Microsoft ar putea cauza demisia premierului din Pakistan

Soarta premierului pakistanez depinde de fontul Calibri dezvoltat de Microsoft. Nawaz Sharif şi fiica lui, Maryam Nawaz, sunt cercetaţi într-un dosar de corupţie. Cei doi sunt acuzaţi că au încercat să ascundă proprietăţi pe care familia le deţine în străinătate. Procurorii susţin că unele din documentele de proprietate au fost falsificate ulterior pentru o dată din 2006. Fontul în care acestea sunt scrise este Calibri, care nu a fost disponibil pentru publicul larg până în 2007, când a devenit fontul implicit pentru aplicaţiile PowerPoint, Excel, Outlook şi WordPad.

 

Aşa a luat naştere, în Pakistan, scandalul #Fontgate.

 

Totuşi, potrivit Microsoft, fontul a fost disponibil pentru descărcare, în versiunea 1.0, încă din 2005.

 

Rămâne la latitudinea judecătorilor să stabilească dacă Maryam Nawaz ştia, în 2006, de existenţa fontului. Creatorul Calibri, Lucas De Groot, crede că este puţin probabil ca fontul să fi fost utilizat înainte să fie disponibil în suita Office. „De ce ar folosi cineva un font necunoscut pentru un document oficial în 2006”, a declarat el pentru un ziar din Pakistan.

Ancheta în acest caz a început după scandalul Panama Papers de anul trecut. Printre numele menţionate în documentele scăpate pe internet se numără şi cele ale membrilor familiei lui Sharif. 

 

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat