Militari dintr-o bază de rachete nucleare, pedepsiţi după ce au consumat LSD

Militari dintr-o bază de rachete nucleare, pedepsiţi după ce au consumat LSD
Militari dintr-o bază de rachete nucleare din Wyoming, SUA, au distribuit şi consumat LSD timp de mai multe luni, înainte să fie descoperiţi. Incidentele s-au petrecut în 2015 şi 2016, dar informaţiile au ajuns în presă abia acum.
 
Baza respectivă găzduieşte rachete balistice intercontinentale LGM-30 Minuteman III. Dacă ar lovi centrul Bucureştiului, o astfel de armă ar ucide pe loc 250.000 de oameni şi ar răni alte 400.000 de persoane, potrivit organizaţiei Outrider Fiundation. 
 
După ce a fost deschisă o anchetă, un militar a fugit în Mexic. Alţi 14 au fost disciplinaţi, dintre care şase au fost condamnaţi de curtea marţială. 
 
 
Ancheta a început după ce un soldat de la baza F.E. Warren a scris ceva suspect pe o reţea de socializare online. Cel care a făcut rost de droguri a fost Nickolos A. Harris. Acesta se droga de multă vreme şi avea furnizori care îi puneau la dispoziţie LSD, marijuana şi cocaină. „Pur şi simplu am adorat să mă droghez”, a declarat el în faţa judecătorului militar. 

Opinia publică americană se aşteaptă ca forţa care se ocupă de protecţia şi operarea rachetelor nucleare să fie pregătită în orice moment, în condiţiile în care situaţia internaţională s-a agravat în ultimii ani. 

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult