Prima dronă controlată cu ajutorul ˝forţei„ din accesoriul Apple Watch

04.01.2016

Inspiraţi de ultimul film din seria Star Wars, un grup de cercetători taiwanezi au creat prima dronă care poate fi controlată prin simple mişcări ale mânii, fără complicaţiile unei telecomenzi cu butoane.

În schimb, prototipul răspunde gesturi subtile făcute din închietura mâinii, interpretate cu ajutorul senzorilor  de mişcare încorporaţi în accesoriul Apple Watch. Pentru scopul propus, cercetătorii au fost nevoiţi să creeze un limbaj de programare complet nou. Botezat „Dong”, software-ul recunoaşte mişcările utilizatorului şi le asociază cu instrucţiuni pentru controlarea dronei.

Adaptat unui exemplar Parrot AR Drone 3.0, software-ul realizează pilotarea în modul semi-autonom, executând comenzi simple aplicate de la distanţă. Astfel, pentru stăpânirea ˝forţei„ aplicate cu ajutorul accesoriului Apple Watch nu este nevoie de prea mult instructaj, fiind de ajuns simple mişcări ale mâinii pentru a indica direcţia dorită pentru deplasare.

Potrivit echipei de ingineri, software-ul creat poate fi adaptat cu uşurinţă oricărui dispozitiv prevăzut cu senzori de mişcare şi giroscop. Cum în această categorie intră majoritatea telefoanelor inteligente şi dispozitive smartwatch, putem aştepta să întâlnim mai multe gadgeturi controlate prin gesturi în viitorul nu prea îndepărtat.

În afară de drone zburătoare şi roboţei teleghidaţi, pe listă intră şi numeroase dispozitive folosite pentru automatizarea gospodăriilor: întrerupătoare inteligente, uşi de garaj, veioze şi alte accesorii. Spre exemplu, am putea aprinde lumina într-o încăpere cu o simplă rotire a palmei, respectiv ajusta tonalitatea redată desenând în aer litera culorii dorite (ex. R pentru roşu).

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult