Radarul RANGE-R e depăşit. Cercetătorii au descoperit cum poţi „vedea” prin pereţi cu ajutorul semnalelor Wi-Fi

Savanţii germani de la Universitatea Tehnică din Munchen au dezvoltat o tehnologie de scanare care foloseşte semnalul Wi-Fi pentru a construi imagini holografice tridimensionale. Această tehnologie ar fi de ajutor în operaţiuni de salvare după dezastre, scrie Descopera.ro.

 

Philipp Holl, unul dintre cercetători, a precizat că „practic, se poate scana o cameră cu ajutorul transmisiei reţelei wireless”. Noua invenţie a fost publicată în Physical Review Letters.

Tehnologia este extrem de simplă şi profită de abilitatea Wi-Fi de a trece prin pereţi. Folosind două antene, se poate înregistra câmpul wirless din jurul unei camere. Antenele captează intensitatea şi faza câmpului Wi-Fi atât de la sursă, cât şi din locurile din care semnalul se reflectă. Rezultatul este o imagine holografică a camerei, care, deşi nu este foarte detaliată, dovedeşte că acest concept merge şi în practică, nu numai în filmele cu tentă de science-fiction.

 

 

Posibilităţile acestei tehnologii sunt multe şi se pune problema încălcării intimităţii. În acest sens, Friedemann Reinhard, membru al echipei de cercetare, susţine că, „în viitorul apropiat, este improbabil ca tehnologia să fie folosită pentru a monitoriza camere străine. Pentru asta, trebuie să te deplasezi în jurul clădirii cu o antenă mare, ceea ce ar fi uşor de observat”.

 

Tehnologia are însă multe aplicaţii benefice, în operaţiuni de salvare după dezastre precum avalanşe sau cutremure. Antenele pot fi puse într-un vehicul care să se deplaseze în jurul dărâmăturilor pentru a găsi cu mult mai multă uşurinţă eventualii supravieţuitori.

 

Tehnologia este încă la început, spre exemplu, pe viitor, transparenţa specifică a diferitelor materiale poate fi îmbunătăţită.

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat