Sud-coreenii au rezolvat problema suporterilor scandalagii de pe stadioane. I-au înlocuit cu roboţi!

28.07.2014
Sud-coreenii au rezolvat problema suporterilor scandalagii de pe stadioane. I-au înlocuit cu roboţi!

Botezaţi fanboţi, noii suporteri robotizaţi echipaţi cu pancarte electronice şi ecrane LCD în loc de feţe ocupă deja 3 rânduri de scaune pe un stadion din Coreea de Sud.

Nu că ar duce lipsă de fani, echipa sud-coreeană de baseball Hanwha Eagles a primit un grup de suporteri absolut devotaţi, care nu-şi vor înjura sau părăsi echipa preferată oricât de multe meciuri ar pierde de acum înainte. Instalaţi cu rolul de a-i motiva pe cei prezenţi în carne şi oase, suporterii robotizaţi instalaţi pe primele 3 rânduri ale stadionului pot cânta, agita pancarte acoperite cu LED-uri şi chiar executa aşa numitele valuri mexicane, animând atmosfera pentru întregul stadion.

Sud-coreenii au rezolvat problema suporterilor scandalagii de pe stadioane. I-au înlocuit cu roboţi!

Mai mult decât simple jucării, fiecare fanbot este alocat unui suporter în carne şi oase, al cărui chip este afişat pe ecranul instalat în dreptul feţei. Fiecare suporter conectat pentru a urmări meciul de la distanţă obţine astfel un avatar virtual, prezent pe stadion. În plus, pancarta electronică din dotarea fiecărui fanbot poate afişa mesaje de încurajare pentru susţinerea echipei favorite.

Deşi neobişnuită, metoda de promovare aleasă de sud-coreeni ar putea atrage suporteri noi pentru Eagles, de data asta prezenţi în carne şi oase pe stadion. 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult