Un oraş „pierdut”, fondat de Alexandru cel Mare, a fost descoperit cu ajutorul unei drone

Un oraş „pierdut”, fondat de Alexandru cel Mare, a fost descoperit cu ajutorul unei drone
Un oraş misterios, despre care se crede că a fost fondat de Alexandru cel Mare, a fost descoperit în Irak de arheologi britanici şi irakieni cu ajutorul unei drone. Cercetătorii au trimis aparatul de zbor peste o zonă inaccesibilă, afectată de război. Ei aveau indicii despre aşezare de la o serie de fotografii făcute din satelit în anii ’60 de un satelit militar al SUA operat de CIA. 
 
Oraşul a prosperat în primele două secole de dinaintea erei noastre. După săpături arheologice, la faţa locului au fost descoperite artefacte greceşti, printre care statui şi monede. Statuile elaborate indică faptul că oraşul era unul prosper şi sofisticat. 

Qalatga Darband a fost fondat, se estimează, de Alexandru cel Mare pe ruta folosită de marele general în 331 î.e.n. pe când se afla în urmărirea regelui persan Darius al III-lea, pe care ulterior l-a învins în bătălia de la Gaugamela. 

Arheologii se vor întoarce la faţa locului în această săptămână pentru noi cercetări. 
 
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult