Una dintre dronele uriaşe cu care Facebook vrea să ofere internet gratuit s-a prăbuşit

22.11.2016

Agenţia americană National Transportation Safety Board (NTSB) anchetează un caz în care o dronă Aquila, operată de Facebook, s-a prăbuşit în Indonezia, potrivit Bloomberg. Un raport NTSB arată că incidentul a fost provocat de o defecţiune „structurală” apărută înainte de aterizare, iar aparatul de zbor a suferit „daune substanţiale”.

Totuşi, Facebook consideră că zborul a fost un mare succes, chiar dacă prototipul se pare că a fost distrus. „Am putut să verificăm câteva modele şi componente, printre care elemente de aerodinamică, baterii, sisteme de control, fără rezultate neaşteptate majore”, a declarat, pentru Business Insider, un purtător de cuvânt al companiei.

 

Aquila, speră cei de la Facebook, va fi capabilă să ofere acces gratuit la internet în ţările în curs de dezvoltare şi zonele izolate.

 

 

Drona va fi alimentată cu energie prin intermediul panourilor solare montate pe aripile cu o anvergură mai mare decât cea a celor de pe Boeing 737.

 

Potrivit lui Mark Zuckerberg, şeful Facebook, drona „va fi capabilă să stea la altitudini mai mari de 18 km timp de mai multe luni”.

 

Proiectul face parte din iniţiativa Internet.org, prin care Facebook doreşte să ofere gratuit internet în zone din Africa şi America Latină. Potrivit companiei, peste 4 miliarde de oameni nu au acces la acest serviciu.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult