Despre file sharing, piraterie şi simpli contribuabili

Prin 2006 întreaga suflare IT-istă fremăta. Ştirile de la orele de maximă audienţă, în loc de violuri, crime şi alte subiecte cu mult sânge, prezentau imagini cu mascaţi care cărau unităţi centrale şi haddisk-uri, ca şi cum ştiau la ce folosesc. Despre acestea se spunea că aparţineau cruzilor şi nemiloşilor piraţi care-i lăsau fără bani de iahturi pe patronii caselor de producţie de la Hollywood. Operaţiunea Gramofonul sună cunoscut? După 16 ani în care la Universitate tarabele cu CD-uri nu au avut liber nici măcar în week-end, guvernanţii deveniseră dintr-odată interesaţi de problema pirateriei pentru că ochiul vigilent al UE pusese nişte steguleţe galben-roşii peste situaţia drepturilor de autor din România. Aţi mai auzit ceva similar de atunci până în prezent? Nu, evident, pentru că totul a fost făcut în dulcele stil românesc, de ochii soacrei.

Subiectul pirateriei şi sharing-ului de fişiere mi-a revenit în minte recent. Un articol scris zilele trecute, despre un program de căutat subtitrări pentru filme a generat mai multe comentarii legate de piraterie, decât despre programul propriu-zis. Atunci am realizat că foarte mulţi oameni nu ştiu ce înseamnă piraterie, nu ştiu care este diferenţa între aceasta şi file sharing şi că oameni pleacă uşor capul în faţa impunerilor nedrepte venite din partea celor pentru care suntem nişte simpli contribuabili. Şi am mai realizat ceva. Că mulţi fac pe moraliştii când nu e cazul.

Despre file sharing şi piraterie

File sharing-ul nu este acelaşi lucru cu pirateria. Ţine minte asta pentru data viitoare când cineva o să încerce să te convingă de contrariu. Nu lua drept bune afirmaţiile reprezentanţilor caselor de producţie de filme sau muzică. Ei au un singur scop: să câştige bani. Dacă ar putea să te taxeze o dată pe lună pentru un DVD, ar face-o. Pentru ei eşti cel mai bun prieten atâta vreme cât cotizezi, şi cel mai mare duşman atunci când împrumuţi un film de-al lor, fără să plăteşti.

Ei (producătorii) urăsc Internetul. Îl urăsc şi l-ar închide dacă ar putea pentru că le strică afacerea. Internetul a dus la explozia vechiului împrumut. Când împrumutai o casetă video de la un prieten nu era nicio problemă. Nici atunci nu plăteai pentru filmul respectiv, dar nu se făcea mare tam-tam pentru că pierderile lor erau acceptabile. Acum, cu Internet peste tot, "împrumutul" s-a generalizat, iar veniturile din vânzări au scăzut dramatic. Aceasta este diferenţa între împrumutul de pe vremuri şi file sharing-ul de azi.

Este ilegal sau imoral să împrumuţi o carte, un album muzical ori un film? Este ilegal să îi împrumuţi vecinului de la 3 ciocanul, să bată un cui? Mai avem voie să împrumutăm ceva pe lumea asta? Cine sunt băieţii răi, noi sau ei?

Pirateria este altceva. Presupune obţinerea necinstită şi comercializarea materialului respectiv. Este normal să fie condamnată şi pedepsită, ca orice furt. Prin file sharing însă împrumuţi un film cuiva sau de la cineva, nu l-ai furat şi nici nu obţii vreun profit. Este ca şi cum ai împrumuta o carte. Doar că nu mai e ca pe vremuri, să o dai unei singure persoane. O poate lua cine vrea, când vrea şi de câte ori vrea, că de asta e bun Internetul.

Despre contribuabili şi manipulare

Pentru RIAA şi alte organizaţii similare noi toţi suntem nişte sărăntoci care contribuie la bunăstarea lor. Iar cu sărăntocii faci ce vrei, iar dacă nu te ascultă de bunăvoie, îi constrângi. Fără să ne dăm seama, şi-au făcut apariţia o mulţime de legi absurde care transformă banalul împrumut într-o infracţiune gravă. Lucruri fireşti, caracteristice noţiunii de umanitate, sunt acum imputate oamenilor de rând din setea nestăvilită de bani a ştim noi cui. Şi cine-i poate opri când au instrumentele perfecte, politicienii corupţi? Aşa se imprimă în conştiinţa mulţimii principii absurde care ajung, în timp, să fie considerate ceva firesc. Aşa manipulezi oamenii pentru a stoarce bani de la ei, într-un fel sau altul.

Legea trebuie să-şi tragă rădăcinile din norme morale, nu din interese comerciale. Nicio normă morală nu va contraveni vreodată gestului de a împrumuta ceva cuiva (sau viceversa), indiferent că este o lopată, o revistă sau un film în format digital. Atâta vreme cât nu furi şi nu obţii un câştig nemeritat.