Facebook anunţă Rooms, o aplicaţie pentru discuţiile anonime în grup

24.10.2014
Facebook anunţă Rooms, o aplicaţie pentru discuţiile anonime în grup

La începutul acestei luni, New York Times a afirmat că Facebook intenţionează să lanseze o aplicaţie pentru telefonul mobil care va permite angajarea în discuţii la adăpostul anonimatului, iar aceasta s-a materializat mai repede decât am fi crezut. Denumită Rooms, noua aplicaţie este deocamdată oferită doar pe platforma iOS şi numai pe teritoriul Statelor Unite, însă aceasta este suficient de interesantă pentru a aştepta lărgirea disponibilităţii ei.

Dezvoltată în interiorul aceluiaşi departament Facebook Creative Labs care a lansat şi alte aplicaţii experimentale precum Paper sau Slingshot, noul Rooms s-a inspirat din modul de lucru al forumurilor de discuţii sau camerelor de chat şi le-a împachetat într-un ambalaj modern mai atractiv.

Discuţiile se vor purta în canalele numite Rooms şi vor putea cuprinde mesaje, imagini sau secvenţe video. Orice utilizator va putea crea un canal de discuţie cu subiectul dorit, va putea invita prieteni şi va avea la dispoziţie instrumente de administrare care vor permite setarea drepturilor de acces, controlul conţinutului, particularizarea grafică sau publicarea unor anunţuri.

Deşi este creată de către Facebook, aplicaţia nu este legată de conturile celebrei reţele de socializare sau de un alt cont. Rooms permite specificarea opţională doar a unei adrese de email, opţiune utilă în cazul în care vreţi să nu pierdeţi toate datele în cazul reinstalării aplicaţiei. Aplicaţia se integrează însă cu infrastructura Facebook, stocarea mesajelor sau modul de verificare a reclamaţiilor fiind acelaşi ca în cazul site-ului de socializare.

Utilizatorii îşi vor putea alege liberi pseudonimul, vor putea folosi nume diferite pentru fiecare fir de discuţii şi-l vor putea schimba oricând doresc, Rooms oferind însă mai degrabă un mediu online pentru o identitate digitală diferită, la fel ca un forum, decât unul pentru un anonimat real.

În acest moment, aplicaţia este disponibilă doar pe telefoanele iPhone şi doar pe teritoriul Statelor Unite, companie nedezvăluind planurile de extindere.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News