Google Duo – o nouă aplicaţie pentru apeluri video este disponibilă gratuit utilizatorilor de Android

Google Duo - o nouă aplicaţie pentru apeluri video este disponibilă gratuit utilizatorilor de Android

Prezentată la conferinţa I/O 2016, Google Duo este o aplicaţie pentru apeluri video foarte uşor de folosit, care funcţionează chiar şi pe conexiuni mai slabe la internet.

Gândită pentru a facilita conversaţii unu-la-unu între utilizatorii de telefoane cu Android, Google Duo necesită doar cunoaşterea numărului de telefon, permiţând apelarea directă a oricărei persoane din agenda de contacte. Apelurile video iniţiate prin Google Duo pot continua neîntrerupt atât timp cât este disponibilă o conexiune la internet, aplicaţia trecând automat conexiunea de pe reţeaua WiFi pe cea de date mobile şi vice-versa, adaptând din mers calitatea fluxului video pentru a acomoda lăţimea de bandă disponibilă.

Utilizatorii au la dispoziţie şi o funcţie Knock Knock, care permite vizualizarea apelantului înainte de a decide dacă răspund sau nu la apelul primit.

Disponibilă gratuit, aplicaţia Google Duo poate fi instalată din magazinul Google Play.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult