Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700! Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.
În
căutarea noastră de zi cu zi după imagini haioase pe Internet, este
foarte posibil să fi aterizat pe unul din site-urile din reţeaua
Cheezburger. Dacă sunteţi familiari cu întrebarea "I Can Has
Cheezburger?", atunci s-ar putea să ştiţi deja despre ce vom vorbi
în continuare. Vă invităm totuşi să lecturaţi mai departe pentru că
este posibil să vă fi scăpat ceva. Dacă întrebarea de mai sus nu vă
spune nimic şi chiar vă răneşte urechile de anglofon, atunci
s-ar putea descoperiţi mai jos o sursă zilnică de imagini
haioase, cu animale şi nu numai.
Curentul LOLcat
Legenda spune că termenul "lolcat" a început să fie folosit din 2005-2006, dar şi-a câştigat un loc stabil pe Internet la începutul lui 2007. Pe 11 ianuarie a apărut prima imagine pe www.ICanHasCheezburger.com cu o pisică zâmbăreaţă care îşi cerea dreptul, respectiv sandvişul american cu brânză. Astfel, un LOLcat este o imagine haioasă cu o pisică sau un animal în general, care include un comentariu aferent. Fenomentul a prins atât de mult încât într-un an, site-ul primea 8.000 de imagini de la utilizatori pe zi, numărul vizualizărilor fiind de aproximativ 2.000.000.

Limbajul folosit în general pentru comentariile de pe poze se numeşte LOLspeak şi este un argou care poceşte intenţionat limba engleză. Cei care petrec mult timp de Interwebz vor fi familiari cu el. În cel mai rău caz, o citire fonetică rezolvă misterul unei fraze de genul "read teh part bout teh cheezburgers again". Un ghid de învăţare al limbajului se găseşte la adresa Speaklolspeak.com.
Totul a început cu pisici, dar în curând fanii celor mai populare animale de companie şi-au cerut şi ei drepturile. Aşa a apărut IHasAHotDog.com, site-ul cu Loldogs, imagini haioase cu căţei, căţeluşi şi alte patrupede care fac "ham". Personal cred că imaginile cu pisici sunt mai haioase decât cele cu căţei. Gusturile însă nu se discută.

Cele două site-uri menţionate sunt doar două din cele peste 20 de site-uri pe care le administrează reţeaua ICanHasCheezburger. Printre cele mai cunoscute sunt FailBlog.org, o colecţie de rateuri, Failbooking.com cu extrase haioase de pe site-uri de socializare şi Roflrazzi.com, cu vedete în ipostaze hilare. Update-ul se face zilnic şi fiecare site include un modul pe care utilizatorii îl pot folosi pentru upload sau sugestii.
Fenomenul lolcat a fost recunoscut de mai multe publicaţii importante online şi offline. Printre acestea se numără prestigioasa revistă Time. Pentru cei care apreciză imaginile foarte draguţe cu animale mici, reţeaua ICHC a creat nu demult site-ul DailySquee.com. De asemenea, la cererea fanilor, reţeaua ICHC vinde tricouri şi alte produse reprezentative pentru curentul LOLcat.

ICanHasCheezburger poate să vă ofere doza zilnică de imagini haioase, cu animale şi nu numai. Evident, acesta nu este singurul site cu astfel de conţinut de pe Internet. Ne-am limitat la această reţea pentru că am dorit să evidenţiem un curent original şi de succes apărut în ultimii ani în mediul online. Pentru cititorii noştri care pot indica şi alte site-uri cu imagini haioase, mai jos se găseşte o căsuţă de comentarii pe care vă încurajăm s-o folosiţi.
Sursa: Icanhascheezburger.com






Go4it.ro, într-o nouă înfăţişare pe telefoanele mobile
Google Drive - stocarea în nor, disponibilă în curând
Liquid Net în România: speranţe pentru un Internet Mobil excelent
Firefox 11 beta aduce câteva noutăţi interesante
Protest anti-ACTA, organizat în Bucureşti prin eveniment Facebook
Cercetătorii au aflat de ce au dungi zebrele
Români în Uganda: ascensiune pe Margherita Peak
America şi Eurasia se vor uni la Polul Nord (VIDEO)

Comentariile utilizatorilor