Openbook sau cum încalci intimitatea utilizatorilor de Facebook

Openbook sau cum încalci intimitatea utilizatorilor de Facebook

20 mai 2010 | 12:38 George Olteanu Comentarii 17

În urmă cu o săptămână mi-am şters contul de pe Facebook. Nu regret nicio clipă acest gest, chiar dacă acum nu mai am cum să văd pozele în costum de baie ale fostelor colege de liceu şi nici pe unde s-au mai îmbătat amicii mei. Aceste vorbe nu mai sunt valabile de când am descoperit Openbook, un site care ne arată în cel mai direct mod cu putinţă cât de expuşi sunt utilizatorii de Facebook.

"Tot ce spui ar putea fi folosit împotriva ta" - cunoaşteţi acest stereotip folosit de oamenii legii. Pe Facebook, tot ce scrii poate fi citit de oricine, indiferent de setările tale de "privacy". Mai mult decât atât, cei care pot descoperi discuţiile tale compromiţătoare nu au nevoie de cont pe Facebook.

Eu, spre exemplu, aş putea şti deja ce-ai făcut astă vară. Sau la munte de revelion. Am nevoie doar de o conexiune la Internet. Voi accesa site-ul youropenbook.org şi voi introduce cuvinte cheie care mă vor ajuta să găsesc ceea ce caut. Exemple: "casa mea", "sunt îndrăgostită de X", "concediu vama veche", "şeful meu e obsedat sexual", etc. Mai simplu de atât nu se poate.

Openbook

Openbook este în momentul de faţă rudimentar, fapt care o să-mi îngreuneze un pic munca. Nu am opţiune de filtrare, iar asta înseamnă că rezultatele căutării vor fi numeroase. Dar am răbdare. Iar în final voi obţine ceea ce îmi doresc. Sunt un individ răutăcios ce colectează informaţii pe care le foloseşte apoi la momentul oportun. Când îţi e lumea mai dragă, te vei trezi în conflict la serviciu sau chiar în familie. Ai crezut că ceea ce scrii se adresează unui grup restrâns, restul având accesul interzis. Te-ai înşelat.

De cealaltă parte, pot fi şi un băiat bun care să-ţi arate ce trebuie să faci ca să nu te compromiţi. În primul rând, oricât de tentat ai fi să-ţi expui viaţa personală, nu o face. Nu degeaba vorbim de viaţă personală. Câtă vreme nu eşti o vedetă dornică de reclamă gratuită, evită să pui fotografii care ar putea fi uşor trucate de indivizi rău intenţionaţi. O prietenă de-a mea a rămas consternată când a descoperit poze cu ea goală pe un site XXX. Acesta este doar un exemplu dintre zecile. Din fericire, nu este şi cazul meu.

Gestul meu de a abandona acest site de socializare vine ca o formă de protest şi nu ţine neapărat de breşele prin care intimitatea utilizatorilor poate fi încălcată cu uşurinţă. Din punctul meu de vedere, consider prieteni doar persoanele apropiate cu care mă văd în viaţa reală şi în faţa cărora am puţine secrete. Am şi prieteni peste hotare, cu care prefer să vorbesc pe messenger.

Facebook e la ora actuală un site extrem de mediatizat pe care mulţi au ajuns să-l considere indispensabil. Utilizat în exces şi fără precauţii, e un surogat dăunător pentru viaţa ta socială. Lucru valabil şi în cazul altor site-uri de socializare. Când spun Facebook, spun şi Hi5 sau MySpace, chiar dacă despre acestea din urmă se vorbeşte mai puţin.

Acest articol e un îndemn la întoarcerea către o viaţă socială adevărată, cu prieteni adevăraţi. Evident, se adresează în special utilizatorilor "hardcore" de reţele sociale.

               inapoi la Yahoo

Publicitate

Comentariile utilizatorilor

(necesar)
(necesar)
(necesar)
Copyright © 2012 Apropo Media Termeni şi condiţii | Contact
Statistici SATI