Portul tradiţional românesc face acum parte din cea mai mare expoziţie virtuală dedicată modei

Portul tradiţional românesc face acum parte din cea mai mare expoziţie virtuală dedicată modei

Google prezintă „We wear culture”, cea mai mare expoziţie virtuală dedicată modei şi stilului, care reuneşte 3,000 de ani de cultură vestimentară, proiectul fiind rezultatul colaborării cu peste 180 de instituţii de cultură din lume, printre care şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

 

Cu ajutorul tehnologiei, vizitatorii pot explora milenii de evoluţie a modei, de la mătase până la punk-ul britanic şi povestea blugilor. Piese de vestimentaţie care au influenţat generaţii întregi, precum tocurile lui Marilyn Monroe sau rochia neagră a lui Coco Chanel sunt readuse în prim plan prin realitatea virtuală.

 

Expoziţiile cuprind tendinţele care au schimbat moda de-a lungul timpului, momente de cotitură şi personaje care au şi-au pus amprenta decisiv: Alexander McQueen, Marilyn Monroe, Cristóbal Balenciaga, Coco Chanel, Audrey Hepburn, Christian Dior, Helmut Newton, Irving Penn, Yves Saint Laurent, Manolo Blahnik, Gianni Versace, Oscar de la Renta, Pierre Balmain, Vivienne Westwood, Miyake Issey şi mulţi alţii.

 

 

Colecţia „Haina ţărănească” prezentată de Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) în cadrul proiectului „We wear culture” este dedicată portului tradiţional din zona României. Expoziţia virtuală cuprinde 27 de artefacte vestimentare, care se adaugă colecţiilor Muzeului Taranului Roman deja existente pe platforma Google Arts & Culture.

 

„Fără pretenţia de a fi exhaustivă, expoziţia este o călătorie virtuală şi în acelaşi timp una simbolică, care recuperează frumuseţea unui patrimoniu ţărănesc divers şi complex, recontextualizând imaginea despre artă şi meşteşug. Această expoziţie creează publicului oportunitatea de a descoperi virtual patrimoniul de excepţie al MNŢR a cărui expunere permanentă este închisă temporar pentru lucrări de consolidare şi restaurare a clădirii monument istoric”, spune Liliana Passima, manager MNŢR.

Piesele prezentate în expoziţia MNŢR sunt însoţite de o coloană sonoră din colecţia „Ethnophonie” a Muzeului Naţional al Ţăranului Român: doine, hore, învârtite, brâuri.

 

Expoziţia „We wear culture” este accesibilă la g.co/wewearculture şi prin aplicaţia Google Arts & Culture, disponibilă pentru iOS şi Android.

 

„We wear culture” înseamnă peste 400 de expoziţii virtuale, adunând 30000 de imagini, video-uri şi alte documente, 4 expoziţii în realitatea virtuală dedicate unor piese legendare, peste 700 de imagini de foarte mare rezoluţie, precum şi acces pentru vizite virtuale în peste 40 de locuri din lume.

 

Google Arts & Culture reuneşte peste 1.000 de muzee din toata lumea.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult