România – locul 18 în lume în privinţa vitezei medii de acces la internet şi locul 5 după traficul de date prin conexiuni IPv6

România - locul 18 în lume în privinţa vitezei medii de acces la internet şi locul 5 după traficul de date prin conexiuni IPv6

Viteza medie de acces la internet continuă să crească, la nivel global fiind înregistrat un spor de 24% faţă de anul anterior, rezultând o viteză medie de 3.9Mbps. Deşi are o populaţie relativ mică şi destul de săracă, România se bucură de o infrastructură pentru acces la internet bine dezvoltată, ce i-a adjudecat locul 18 în lume în privinţa vitezei medii de acces la internet.

România - locul 18 în lume în privinţa vitezei medii de acces la internet

Comparat cu anul trecut, viteza de acces la internet a crescut în România cu 20%, ajungând la o medie de 9.3Mbps. Proporţia conexiunilor de internet broadband (viteze mai mari de 10Mbps) a crescut cu 62% faţă de anul trecut, în prezent rata de penetrare fiind de 31%, plasând România pe locul 15 în lume.

Spre comparaţie, la nivel global proporţia conexiunilor de internet broadband (viteze de peste 10Mbps) este de 21%, din total, în creştere cu 65% faţă de anul trecut.

România, pe locul 22 în lume la capitoul conexiuni de internet broadband (peste 15Mbps)

În topul conexiunilor broadband de mare viteză ţara noastră ocupă locul 22 în lume, 11% din totalul conexiunilor având viteze mai mari de 15Mbps. În schimb, adopţia rapidă a protocolului IPv6 pentru conexiunile de date plasează România pe locul 5 în lume, 7.3% din traficul IPv6 provenind din ţara noastră.

În privinţa vitezei conexiunilor de internet mobil, utilizatorii din România se bucură de viteze medii de 3.2Mbps, respectiv până la 24.5Mbps în cazul conexiunilor rapide. În ţara noastră doar 13% din totalul conexiunilor de internet mobil depăşesc viteza de 4Mbps, faţă de 46-47% în Spania şi Italia, 26% în Republica Moldova şi 89% în Ucraina.

Conexiunile de internet mobil ating în România viteza medie de 3.2Mbps

Luând în considerare 180 de ţări şi mai mult de 1000 reţele, traficul de date asociat sesiunilor de internet mobil a crescut în medie cu 15% la fiecare 4 luni, mult peste nivelul comunicaţiilor de voce.

Traficul de date în reţelele mobile creşte abrupt, în medie cu 15% la fiecare 4 luni

Tot printre finalişti ne aflăm şi în clasamentul atacurilor desfăşurate de hackeri, România ocupând locul 10 în lume cu 1.6% din totalul atacurilor observate.

România, pe locul 10 în lume la capitoulul atacuri online

Campioni sunt însă hackerii chinezi, 41% din totalul atacurilor provenind din această ţară.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult