Probleme la orizont pentru Qualcomm, după ce chipsetul Snapdragon 810 a fost abandonat de parteneri

29.01.2015
Probleme la orizont pentru Qualcomm, după ce chipsetul Snapdragon 810 a fost abandonat de parteneri

Aclamat drept cel mai puternic chipset pentru smartphone şi tablete next-gen, modelul Snapdragon 810 pregătit pentru următorul val de dispozitive high-end ce ar trebui să ajungă pe rafturile magazinelor spre jumătatea acestui an a fost tras pe linie moartă de mai mulţi producători, prevestind o diminuare drastică a veniturilor pentru producătorul Qualcomm.

Principalul ˝vinovat˝ pare să fie Samsung, care ar fi renunţat la a mai folosi chipsetul Snapdragon 810 din cauza unor probleme cu supraîncălzirea, evitând astfel potenţiale neplăceri cu viitorul top de gamă Galaxy S6. Samsung continuă să folosească un chipset Qualcomm mai vechi pentru modelul Galaxy S5, alături de un model Exynos proprietar, celui din urmă lipsind-ui modemul LTE integrat. Ca soluţie de avarie, Samsung ar putea folosi în mod exclusiv chipsetul său Exynos 7420, un model nou construit folosind litografie pe 14 nm şi echipat cu procesor octa-core pe 64 biţi, capabil să atingă frecvenţa de 2.1GHz .

Probleme la orizont pentru Qualcomm, după ce chipsetul Snapdragon 810 a fost abandonat de parteneri

Lăsând la o parte consumul de energie şi temperaturile de funcţionare peste aşteptări, chipsetul Sanpdragon 810 este superior implementării Exynos prin tehnologiile conţinute: interfaţă cu memoria RAM folosind cip-uri LD-DDR4 mai rapide şi eficiente din punct de vedere al consumului de energie, suport pentru filmare 4K şi tehnologii wireless de ultimă generaţie.

În afara problemelor avute cu modelul Snapdragon 810, Qualcomm are de gestionat şi o serie de schimbări apărute în distribuirea cotelor de piaţă între marii producători de dispozitive, reducând oportunităţile pentru vânzarea de chipseturi Snapdragon în favoarea soluţiilor pentru modem-uri. O altă cauză pentru diminuarea veniturilor prognozate este şi competiţia oferită de producătorii chinezi, ale căror soluţii sunt preferate mai ales pentru produsele de buget destinate pieţelor asiatice.

Între timp, veniturile trimestriale raportate de Qualcomm au arătat venituri de 7.1 miliarde dolari şi profit de 2 miliarde dolari, în creştere cu 7%, respectiv 5%. Cu toate astea cotaţia acţiunilor companiei a scăzut cu 8% spre finalul zilei de miercuri, după ce încheiase ziua de tranzacţionare la un nivel de 70.99 dolari per acţiune.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult