Ţările din UE în care „Doctorul Google” este cel mai popular şi cum stă România la acest capitol

16.03.2017
Ţările din UE în care „Doctorul Google” este cel mai popular şi cum stă România la acest capitol

Se spune despre Google că este cel mai prost doctor, dar asta nu îi împiedică pe oameni să caute pe celebrul motor de căutare soluţii la problemele lor de sănătate.

 

Potrivit Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, Google este cel mai popular în Luxemburg când vine vorba de căutări legate de sănătate. Acolo 71% dintre cei intervievaţi au apelat în 2016 la motorul de căutare atunci când i-a durut ceva, pentru a afla informaţii despre boli, medicamente sau îmbunătăţirea sănătăţii. Pe locul doi s-a situat Danemarca, cu 65%, iar pe trei Germania cu 63%.

 

În România procentul (29%) a fost destul de mic, faţă de media UE de 48%, iar acesta este un lucru bun.

O problemă a „Doctorului Google” o reprezintă sistemul de autocompletare a căutărilor. Introduci un cuvânt iar motorul de căutare îţi sugerează restul. Astfel, oamenii ajung să citească despre boli pe care nu le au, iar acest lucru le poate afecta starea psihică, potrivit specialiştilor. De exemplu, o simplă căutare după „crampe stomacale” afişează rezultate despre afecţiuni total diferite, unele simple, iar altele periculoase: indigestie, apendicită sau boli ale inimii. Soluţiile la aceste dureri afişate de Google sunt de multe ori unele neverificate, precum diferite leacuri „băbeşti” sau naturiste. 

Infographic: Doctor Google Will See You Now | Statista You will find more statistics at Statista

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult