YouTube a fost gândit iniţial ca un site de dating. „După cinci zile nimeni nu încărcase niciun clip”

15.03.2016
YouTube a fost gândit iniţial ca un site de dating. „După cinci zile nimeni nu încărcase niciun clip”

Înainte să apară Tinder şi Badoo, Steve Chen, Chad Hurley şi Jawed Karim, trei foşti angajaţi ai PayPal, lansau un site video de dating: YouTube. Această poveste este cunoscută de puţini dintre cei care intră zilnic pe cel mai mare site de partajare video din lume, cumpărat cu 1,6 miliarde de dolari de Google în 2006.

Ideea iniţială din spatele YouTube a fost prezentată de cofondatorul Steve Chen la festivalul de tehnologie, muzică şi film SXSW. „Am crezut că datingul este alegerea evidentă”, a declarat el. Pe site, oamenii puteau încărca clipuri video în care se prezentau şi spuneau ce caută în speranţa de a găsi un partener. Mai mult, cei trei fondatori au cumpărat domeniul YouTube.com într-o zi de Valentine’s Day. 

Chad Hurley, Steve Chen şi Jawed Karim

Dar, „după cinci zile, nimeni nu încărcase vreun clip pe YouTube”, potrivit lui Chen. Atunci, cei trei fondatori au decis să permită publicarea oricărui tip de conţinut pe site. Iar ce s-a întâmplat după aceea este deja istorie.

Citeşte şi: Câte afişări trebuie să facă pe lună un vlogger din România pe YouTube pentru a câştiga salariul minim pe economie

Chen a participat la SXSW pentru a promova noul său startup, numit Nom. Aceasta este o platformă de partajare video dedicată mâncării şi vieţii sănătoase, unde chefii pot transmite live momentele în care prepară un anumit meniu. Aplicaţia a fost lansată săptămâna trecută.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult