YouTube ar putea introduce abonamente pentru înlăturarea reclamelor

19.02.2015
YouTube ar putea introduce abonamente pentru înlăturarea reclamelor

Google oferi o nouă metodă de a urmări clipuri video prin intermediul YouTube. Enervantele reclame ar putea dispărea odată cu introducerea abonamentelor plătite pentru canale. Astfel, toţi cei care vor alege să plătească pentru un abonament vor fi feriţi de reclame atât timp cât acesta este valabil. Testarea acestei funcţii a început încă din luna mai a anului trecut şi se pare că în curând va deveni o funcţie la care vor avea acces mai mulţi utilizatori.

Spre diferenţă de YouTube Music Key, noua formă de abonament este disponibilă în regim preferenţial. Fiecare canal în parte va putea să ofere o anumită taxă lunară, în schimbul căreia clientul va primi conţinutul direct, fără să mai fie nevoit să vizioneze reclamele de dinaintea clipului. Mai mult decât atât, fiecare canal va putea să stabilească preţul abonamentului, al cărui preţ poate să înceapă de la un dolar pe lună.

Robert Kyncl, head of content and business pentru YouTube, a dezvăluit pentru Recode că va exista un motiv în plus pentru a alege să te abonezi la astfel de canale. Deja creatorii de conţinut au început să experimenteze cu afişarea de reclame peste care nu poţi sări, iar mulţi dintre ei au înregistrat venituri cu 70% mai mari. Astfel, este foarte posibil ca un procent mai mare al canalelor să opteze pentru astfel de reclame, iar un abonament lunar modic ar putea să scutească utilizatorii de timp pierdut şi frustrare.

Desigur, aceste planuri nu sunt finale şi este posibil ca YouTube să lucreze la o soluţie globală pentru abonamente. Probabil că majoritatea dintre consumatorii de conţinut de pe serviciul video al celor de la Google va prefera să plătească odată şi să ascundă toate reclamele, indiferent de canalul pe care alege să vizioneze clipuri. Detaliile sunt destul de confuze în acest moment, însă viitorul platformei YouTube este destul de clar: cei care vor dori să urmărească materiale video vor fi nevoiţi fie să suporte reclamele, fie să înceapă să plătească pentru înlăturarea lor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult