YouTube extinde suportul pentru redare video la 60 FPS şi la clipuri cu rezoluţie UHD

27.03.2015
YouTube extinde suportul pentru redare video la 60 FPS şi la clipuri cu rezoluţie UHD

După ce în urmă cu câteva luni a permis utilizatorilor să încarce clipuri video filmate la 60 de cadre pe secundă, îmbunătăţind dramatic cursivitatea mişcărilor redate în scenele rapide, YouTube testează extinderea acestei opţiuni şi la clipurile cu rezoluţie mai mare decât cea Full HD.

Astfel, cei care deţin o conexiune bunicică la internet şi dispozitive de redare suficient de performante pot experimenta primele clipuri YouTube disponibile la rezoluţie 3840×2160 pixeli şi 60 cadre pe secundă. Din păcate, deocamdată va trebui să ne mulţumim cu selecţia de filmuleţe experimentale pusă la dispoziţie de administratorii YouTube, ceea ce nu este neapărat un impediment, din moment de dispozitivele capabile să filmeze la 60 cadre pe secunde folosind rezoluţie UHD sunt fie extrem de scumpe, sau cu prestanţă dezamăgitoare în ce priveşte calitatea imaginii.

Pentru a ne putea bucura pe deplin de claritatea şi nivelul superior al detaliilor, YouTube recomandă folosirea unui monitor sau televizor capabil să redea în mod nativ rezoluţia 3840×2160 pixeli, folosind rată de actualizare a imaginii de 60Hz.

Momentan, opţiunea pentru încărcarea filmuleţelor YouTube la rezoluţie 4K/60FPS este ascunsă publicului larg, însă putem consulta playlist-ul cu filmuleţe de test, comprimate folosind un codec experimental, optimizat pentru calitate crescută şi folosirea mai eficientă a lăţimii de bandă.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult