Sony a vândut peste 6 milioane de unităţi PlayStation 3

30.07.2007
Sony a vândut peste 6 milioane de unităţi PlayStation 3

Nu este suma consolelor vândute în decurs de un trimestru sau doar în 2007, ci reprezintă numărul total de unităţi comercializate de la apariţia ei. Informaţiile au fost furnizate de Sony la evenimentul „Australian Sony Experience More” desfăşurat zilele acestea în Sidney.

Comparat cu Wii, PS3 se află mult în spate, dar cele 6 milioane de unităţi reprezintă totuşi o cifră ridicată. Aceasta şi în condiţiile în care PS3 are cea mai mică prezenţă pe piaţă dintre cele trei care se duelează pe acest segment (Nintendo Wii şi Microsoft Xbox 360). Vânzările consolei Sony urmează să crească datorită reducerii de preţ la care a fost supusă. Despre primele rezultate ale acţiunii de ieftinire am mai vorbit aici săptămâna trecută.

Tot la acelaşi eveniment, Sony a prezentat şi cifrele reprezentând vânzările celorlalte console. Astfel, cele 112 milioane de console PlayStation 2 comercializate în istoria consolei, fac din aceasta unul dintre cele mai răspândite gadget-uri din lume, după Nokia 1100 (200 milioane). Nici consola portabilă PSP nu stă mai rău, vânzările depăşind 25 milioane de exemplare. Prima consolă PlayStation a înregistrat vânzări record pentru perioada ei, aproximativ 102 milioane de unităţi.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News