Starcraft 2, en taro adun!

Starcraft 2, en taro adun!

07 august 2007 | 15:57 Andrei Mihai Girbea Comentarii 5

Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700!

Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.

Multe s-au schimbat în Starcraft 2 faţă de Starcraft 1. Universul, feelingul, grafica dar mai ales unităţile. Terranul ne este prezentat într-un scurt videoclip din cadrul aceleaşi conferinţe Blizzcon de vineri 3 August. Îl puteţi vizualiza şi citi descrierile de mai jos.

;

Unităţile Terran în Multiplayer

Încă din prima clipă ne sare în ochi faptul că în clădirile Terranilor, care după cum ştiţi sunt mecanizate şi pot zbura, pot fi acum adăpostite unităţi. Command Center-ul poate fi înţesat cu muncitori, apoi luându-şi zborul pâna la cea mai apropiată sursă de minerale sau gaz, unde îşi va descărca încărcătura şi va începe colectarea. În plus, baza nu mai este lipsită de apărare, pentru că se poate transforma în Planetary fortress, care nu va cădea fără pagube severe în rândurile atacatorilor.

Command Center Barăcile, Fabricile, buncărele, supply depot-urile, toate au fost păstrate în Starcraft 2. Interesant este că supply depot-urile sunt acum escamotabile, adică se pot scufunda în pământ ,pentru a lăsa unităţile aliate să treacă, şi apoi ridica la loc, pentru a bloca inamicii. Opţiune foarte folositoare pentru multiplayer. Una din clădirile noi ale Terranilor este Radar Tower-ul, ce le permite să detecteze inamicii ce se deplasează prin "fog of war", putând astfel uşor evita atacurile surpriză.

În rândul unităţilor, au rămas pe metereze soldaţii de bază, Marines, Ghostii şi mai ales puternicele Battlecruisere, dar fiecare a fost îmbunătăţit şi modificat cumva. Ghost-ul "livrează" în continuare rachetele nucleare, dar are şi abilitatea de a chema trupe de marini din drop pods-uri sau de a decima de la distanţă unităţi vii, cu abilitatea de sniper. Battlecruiser-ul poate primi diverse super arme, printre care deja cunoscutul Yamato Gun sau Plasma Torpedoes, ideale pentru a decima trupe terestre.

Ghost in actiune

Tot contra trupelor terestre excelează şi Banshee-urile, mici unităţi zburătoare ce lansează baraje de rachete asupra inamicilor. Ele se pot face invizibile în caz că sunt atacate de unităţi aeriene, deoarece sunt lipsite de arme air-air. În cazul luptelor aeriene vor fi introduse în bătălie Viking-surile. Acestea atacă aerian cu rachete foarte puternice (pot combate Battlecruisere în număr mare) dar se pot transforma şi în unităţi terestre, fapt ce le face unităţi ideale pentru atacuri pe la spate, prin surprindere.

Viking in actiune

Ultima dar nu cea din urmă unitate oferită arsenalului Terranilor este Thor-ul. Purtând numele zeului nordic, Thor-ul este un robot imens, dotat cu tunuri şi capabil să execute un baraj de artilerie asupra unităţilor şi clădirilor inamice. Acesta este însă lipsit de mobilitate, de aceea poate fi combătut uşor de unităţi agile, precum Cobra-urile, unităţi motorizate rapide care pot trage atunci când se află în mişcare.

Totuşi, Blizzard nu ne-a dezvăluit super-arma aflată în dotarea Terran-ului, care să se poată bate de le egal la egal cu Mothership-ul Protoss-ilor. În plus, nici un semn despre Zergi. Dar aşteptăm, deoarece Starcraft 2 se află în continuare în dezvoltare, până la lansarea sa din 2008 urmând să mai primim multe astfel de "mini episoade" din partea americanilor. Şi totuşi, abia aştept să apară. Vremurilor jocurilor intermnabile în reţea din liceu îmi revin acum în minte cu nostalgie... "En taro adun" Starcraft 2, cu adevărat "en taro adun"!

               inapoi la Yahoo
Etichete: Starcraft, 2, RTS, zerg, protoss, terran

Publicitate

Comentariile utilizatorilor

(necesar)
(necesar)
(necesar)
Copyright © 2012 Apropo Media Termeni şi condiţii | Contact
Statistici SATI