Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700! Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.
În aprilie, Asus Eee PC 1018P îşi făcea apariţia pe pagina de Flikr a unei publicaţii şi ne impresiona atât prin aspect cât şi prin dotări. Producătorul se pare că vrea să creeze o nişă pe piaţa ultra-portabilelor ieftine şi modelul de faţă ar putea să fie primul încadrat în ea. Întrebarea pe care ne-o vom pune în continuare este dacă noul Asus 1018P ar putea fi considerat un netbook business.
Construcţie
Asus aproape că s-a întrecut pe sine cu acest ultra-portabil la capitolul construcţie. Avem aluminiu pe capacul ecranului şi probabil că acelaşi metal este folosit pentru suportul tastaturii şi restpad. O implicaţie directă este aceea că tastatura nu se mai lasă în carcasă la o apăsare puternică. În jurul ecranului se află o ramă de plastic care are un aspect similar cu capacul mătuit menţionat mai sus. Ea este destul de lată şi probabil că a fost folosită pentru a permite instalarea unei tastaturi chiclet cât mai aerisite. Butoanele touchpad-ului sunt integrate în suprafaţa sa şi în mod ciudat avem o bară de scroll desenată pe latura dreaptă. Aproape toate Eee PC-urile din ultima vreme suportă multi-touch, dar cel de faţă ne sugerează să folosim şi clasica metodă de scroll.
Asus 1018P este un laptop subţire. Grosimea sa variază între 18 mm şi 22 mm. Pe lângă alte netbook-uri din seria Seashell, acesta iese imediat în evidenţă având aproximativ acceaşi grosime peste tot. Plasticul de pe faţa inferioară a portabilului are o textură interensantă. Bateria este integrată perfect în carcasă şi iese deloc în exterior. Pentru a menţine grosimea şi designul unitar, mufa LAN a fost modificată. Cei care vor s-o folosească trebuie să desfacă un capac, o soluţie pe care am văzut-o la Sony VAIO X. Conectorii lui Asus Eee PC 1018P se găsesc doar pe laturile din stânga şi dreapta.
USB 3.0, Bluetooth 3.0 şi altele
Din cele trei mufe USB ale portabilului, una se află pe latura stângă. Celelalte două de pe latura opusă au plasticul din interior albastru, culoare care indică faptul că sunt compatibile cu standardul USB 3.0. Avantajele acestuia în practică sunt mari, însă numărul perifericelor compatibile este încă redus. Spre exemplu, vitezele de transfer de pe un harddisk extern de 3.5" pot depăşi uşor 100 MB/s, fiind influenţate şi de alţi factori. Dacă perifericele cu mufă USB 3.0 au început să se înmulţească şi pe piaţa românească, cele cu modul Bluetooth 3.0 sunt încă departe. Abţibildul de pe restpad susţine că noul standard ar trebui să fie de opt ori mai rapid decât cel 2.1, însă cifrele din practică vor fi probabil mai mici.
Ne aşteptam ca Asus să poziţioneze boxele lui 1018P în partea din faţă a portabilului, pe faţa inferioară. Ele se găsesc însă la baza ecranului, chiar pe balama, sub o grilă cu aspect metalic. Calitatea sunetului nu este chiar atât de rea, ţinând cont că dimensiunile difuzoarelor ar putea să fie potrivite şi pentru un telefon mobil. Cred că unii dintre cititori au observat deja un element de construcţie integrat în touchpad. Lângă latura din dreapta, sub tastatură se găseşte un cititor de amprente. Acest dispozitiv de autentificare este folosit de portabilele business, însă nu l-am întâlnit până acum la un netbook. O altă facilitate oferită de Asus Eee PC 1018P este posibilitatea de-a încărca diverse dispozitive prin intermediul porturilor USB. Sacrificarea unui procent din autonomia portabilului poate fi o soluţie acceptabilă pentru a oferi telefonului mobil o autonomie mult mai mare.
Configuraţie
- Ecran: 10.1", 1024x600, iluminat cu LED-uri, glare
- CPU: Intel Atom N475, 1,83 GHz, 512 KB cache, HT, TDP 6,5 W
- GPU: Intel GMA 3150
- RAM: 2 GB DDR3
- HDD: 320 GB, 5400 RPM
- Reţea: LAN, 802.11b/g/n, Bluetooth 3.0
- Conectori: 2 x USB 3.0, 1 x USB 2.0, VGA, 2 x audio
- Altele: cititor de amprente, card reader SD/SDHC, camera web
- Baterie: Li-polimer, 4 celule, 6.000 mAh, 44 Wh
- Dimensiuni: 262 x 179 x 18-22 mm
- Greutate: 1,1 kg
Asus Eee PC 1018P este un netbook de ultimă generaţie, bazat pe platforma Pine Trail şi unul chiar performant. Cu 2 GB RAM, sistemul de operare Windows 7, Windows 7 Home Premium se comportă decent, însă nu vă faceţi speranţe prea mari. Procesorul este tot Intel Atom şi performanţele sale nu se apropie de cele ale unui T4400 sau ale unui reprezentant al seriei Core i3. Plecând de la această perspectivă, "aplicaţiile business" ale ultra-portabilului sunt limitate. Dacă tot ce trebuie să faceţi cu el este să editaţi documente, să susţineţi prezentări sau să navigaţi pe Internet, atunci Asus 1018P se va descurca foarte bine.
Nu veţi avea nevoie de mai mult de 2 GB RAM şi nu nici nu veţi putea instala o cantitate mai mare de memorie datorită limitărilor procesorului. Placa video integrată permite rularea filmelor 720p cu codec-urile şi playerele potrivite. Cele full HD cer puţin cam mult de la Asus Eee PC 1018P. Procesorul dispune de funcţia HyperThreading, oferind un uşor spor de performanţă pentru aplicaţiile cu mai multe fire de execuţie. Din punct de vedere al dotărilor, doar cititorul de amprente şi tehnologiile aferente ar putea integra Asus 1018P în clasa portabilelor business.
Autonomie
Dacă este folosit profilul Power Saver, bateria oferă o autonomie de peste cinci ore şi jumătate. În acest timp am navigat pe Internet folosind placa de reţea wireless, am ascultat muzică folosind o pereche de căşti şi am editat documente, luminozitatea ecranului fiind setată la 50%. Pentru testul de autonomie multimedia am folosit un fişier video de 700 MB, comprimat DivX. Bateria s-a consumat în patru ore şi 35 de minute, în condiţiile în care am folosit o pereche de căşti şi luminozitatea ecranului a fost de aproximativ 75% din nivelul maxim. Aceste performanţe ale lui Asus 1018P pot fi considerate foarte bune ţinând cont că bateria este foarte compactă şi nu iese în exteriorul carcasei.
Asus 1018P, versiunea albă
Producătorul are şi o versiunea albă, mai slab dotată, pe care am avut-o în paralel la test. Comparativ, modelul alb, denumit 1018PB de unele site-uri, vine cu procesorul Intel Atom N455 tactat la 1,66 GHz, doar 1 GB de memorie RAM şi un HDD de 250 GB. De asemenea, sistemul de operare este Windows 7 Starter şi nu Home Premium ca la modelul negru. Din pachet lipsesc şi porturile USB 3.0 şi cititorul de amprente. Capacul ecranului la versiunea albă nu este din aluminiu, ci din plastic, de calitate ce-i drept. Conform unor informaţii pe care le-am obţinut de la reprezentanţii Asus în România, pe piaţa noastră va fi disponibil Asus 1018P în culorile alb şi negru, dar cu aceeaşi configuraţie. Mai precis, pentru aproximativ 1.800 de lei veţi primi procesorul Atom N475, 1 GB RAM, HDD de 250 GB şi sistemul de operare Windows 7 Starter, alături de dotările cu indicativ 3.0 şi cititorul de amprente.
Concluzie
Asus Eee PC 1018P este cu siguranţă unul din cele mai frumoase, performante şi bine construite netbook-uri de pe piaţă. A spune că este un netbook business este puţin exagerat, dar sunt sigur că vor exista persoane vor fi mulţumite cu nivelul de performanţă şi securitate oferit de el. Preţul lui Asus Eee PC 1018P este mare pentru un netbook, însă performanţele şi dotările oferite sunt pe măsură. Netbook-ul va fi disponibil pe piaţa româneasc în această lună.
Plusuri şi minusuri:
[+] construcţie
excelentă
[+]
configuraţie de ultimă generaţie
[+]
USB 3.0, Bluetooth 3.0, cititor de amprente
[+]
subţire şi uşor
[+]
autonomie decentă


















Lenovo U300s - subţire, uşor, metalic
Asus Eee PC 1225B - ultraportabil de buget, dar arătos
iPad 3: lansare în martie, într-o configuraţie quad core?
Ultrabook-ul Lenovo U300 în teste
Fujitsu LIFEBOOK2013 - laptop, tabletă, telefon şi cameră foto
Cercetătorii au aflat de ce au dungi zebrele
Români în Uganda: ascensiune pe Margherita Peak
America şi Eurasia se vor uni la Polul Nord (VIDEO)

Comentariile utilizatorilor