Asus Eee PC 901 cu motorizare Intel Atom

23.07.2008
Asus Eee PC 901 cu motorizare Intel Atom

După ce v-am prezentat în premieră Asus Eee PC 700 şi 900, iată că avem posibilitatea să vă facem cunoştinţă cu cel mai proaspăt model din gamă, Asus Eee PC 901. În ciuda faptului că este în principiu tot un Eee PC 900, noul model are ceva special: mult discutatul procesor Intel Atom. Versiunea primită la test a fost dotată cu aceeaşi distribuţie Linux prezentată anterior. De fapt, majoritatea lucrurilor scrise despre Eee PC 900 sunt valabile şi în cazul de faţă. Nu vom mai repeta detalii legate de dotări şi construcţie, cei interesaţi putând lectura materialul scris cu ceva timp în urmă.

Intel Atom N270

Acesta este procesorul care animă noul Asus Eee PC 901. Cu numele de cod Diamondville şi construit cu tehnologia de 45 nm, acesta rulează în mod normal la 1.6 GHz. Trebuie să recunosc faptul că am avut mari speranţe în legătură cu acest nou procesor de la Intel, însă a trebuit să le temperez atunci când am văzut că este dotat doar cu 512 KB de memorie level 2 cache. De asemenea, N270 este un procesor cu un singur nucleu. Versiunea dual core a lui Intel Atom este programată pentru sfârşitul anului acestuia sau începutul anului viitor.

Procesorul din carcasa lui Eee PC 901 este unul de tip mobile şi are implicit frecvenţa variabilă. Pentru controlarea acestei facilităţi Asus oferă Super Hybrid Engine, un nume pompos pentru o aplicaţie cu doar patru opţiuni. În modul Auto Power Saving, frecvenţa procesorului va varia în funcţie de încărcarea sa, însă probabil că nu va depăşi cei 1.6 GHz. Cei care doresc să lucreze în modul office şi doresc o autonomie cât mai mare pot selecta modul Power Saving în care Intel Atom N270 îşi reduce frecvenţa la 1.2 GHz. Modul High Performance păstrează fixă frecvenţa de 1.6 GHz. Interesant este faptul că mai avem la dispoziţie un mod Super Performance. Aici arhitectura Core a procesorului îţi arată potenţialul, acesta fiind supratactat la 1.8 GHz. Evident, alegerea acestui mod de lucru va avea implicaţii asupra autonomiei.

Asus Eee PC 901

Realizarea unor teste de performanţă relevante ar fi fost posibilă sub Windows XP, însă instalarea sa elegantă ar fi fost posibilă cu ajutorul unei unităţi optice externe pe care nu am avut-o la îndemână. Am renunţat la idee şi ne-am concentrat asupra aplicaţiilor oferite de producător. Browser-ul web este Mozilla Firefox 2.0 şi ne-am îndreptat atenţia asupra încărcării procesorului la deschiderea unei pagini cu mai multe animaţii flash. Patru reclame de diverse dimensiuni au fost de-ajuns pentru a menţine procesorul la 15-20%. Cel mai bun cadou pe care vi l-aţi putea face dacă veţi folosi Asus Eee PC 901 pentru navigare pe Internet este o extensie de Firefox care să blocheze banner-ele publicitare.

Pe partea multimedia, player-ul audio preinstalat încarcă procesorul în medie cu 7-8%, indiferent dacă fişierele rulate sunt MP3 sau FLAC. Rularea filmelor a fost un test pe care ultraportabilul de la Asus nu l-a trecut uşor. Aplicaţia instalată este Mplayer şi ea conţine codec-urile necesare pentru aproape orice tip de format video cunoscut. Un film comprimat cu DivX sau XviD era sacadat din când în când dacă rula o altă aplicaţie majoră în fundal. Doar la în modul Super Performance am avut parte o rulare fluentă a filmului, însă singura aplicaţie pornită era playerul video. Trebuie menţionat că încărcarea procesorului nu a depăşit 70% în acest timp, media fiind de 50 de procente.

Acest test nu este însă extrem de relevant pentru performanţa procesorului. Am folosit doar un singur player cu codec-urile proprii. Este posibil ca o combinaţie de player şi codec-uri optimizate să dea rezultate mai bune. Indiferent de nivelul de încărcare al procesorului, laptop-ul a rămas silenţios şi nu s-a încălzit decât uşor în zona de sub tastatură.

Asus Eee PC 901

Construcţie şi autonomie

Aşa cum poate aţi observat din imagini, există câteva diferenţe la nivel de construcţie între Eee PC 900 şi Eee PC 901. Cea mai importantă este vizibilă în zona dintre ecran şi tastatură. Zonele de prindere ale ecranului şi butonul de pornire au fost redesenate, iar deasupra tastaturii au apărut patru butoane. Primul opreşte iluminarea ecranului, iar al doilea schimbă instantaneu rezoluţia între 1024×600 şi 800×600. Celelalte două sunt personalizabile. Microfonul de lângă camera web s-a transformat în două microfoane care au fost amplasate sub ecran. Ele vor putea fi folosite pentru înregistrare stereo.

Tastatura a rămas aceeaşi, iar dacă unii utilizatori nu s-au putut încă acomoda cu tastele liliputane, modelul 901 nu le aduce nicio bucurie în acest sens. Touchpad-ul însă a fost modificat. Suprafaţa pare să se fi mărit puţin şi a fost înconjurată de un chenar metalic care înglobează şi butoanele. Se pare că materialul folosit pentru touchpad a fost schimbat cu unul care să se asorteze mai bine cu culoare carcasei, însă el nu mai este atât de fin. Scroll-ul folosind tehnologia multitouch este încă prezent.

Timpul necesar pentru pornirea sistemului este de aproximativ 30 de secunde. În lipsa unui test standard de autonomie pentru sistemul de operare bazat pe Linux, am decis utilizarea calculatorului în lucrul de zi cu zi. Am setat luminozitatea ecranului la maxim pentru a avea o imagine cât mai clară şi apoi am decuplat încărcătorul după ce bateria a fost încărcată integral. Sistemul a intrat automat în modul Auto Power Saving.

Bateria de 6600 mAh cu 6 celule s-a descărcat în 4 ore şi 15 minute, timp în care: am navigat pe Internet şi browser-ul a avut tot timpul cel puţin o pagină web cu animaţii flash deschisă; player-ul audio a rulat timp de două ore şi jumătate; timp de 40 de minute a fost rulat un film folosind tot ecranul; placa de reţea wireless a fost dezactivată, conectarea la Internet realizându-se prin portul LAN. Alte aplicaţii, precum editorul de text din StarOffice şi clientul de mesagerie instantanee Pidgin au fost deschise şi utilizate rar. Încărcarea bateriei a durat o oră şi 40 de minute cu PC-ul oprit.

Asus Eee PC 901

Alte facilităţi

Una din surprizele plăcute din partea Asus este includerea în Eee PC 901 a unei plăci de reţea wireless cu suport şi pentru 802.11n. De asemenea, nu ştim dacă în cazul lui Eee PC 900 a fost trecută cu vederea, însă versiunea de faţă dispune de comenzi vocale. Nu ne referim aici la înregistrarea vocii utilizatorului şi reproducerea unui cuvânt pentru lansarea unei comenzi, ci la recunoaşterea cuvintelor de către o aplicaţie inclusă. La apăsarea tastei F10 suntem invitaţi să lansăm o comandă dintr-o listă predefinită. Ceea ce ne-a uimit a fost faptul că la pronunţarea cuvintelor Browser şi Google a fost deschisă pagina motorului de căutare. Am dorit să realizăm şi un mic test de viteză al harddisk-ului SSD. Pentru aceasta am copiat un fişier de 700 MB de pe un harddisk extern. Durata transferului a fost de 44 de secunde, viteza medie fiind de aproximativ 16 MB/s. Trebuie precizat că viteza medie de citire a heddisk-ului extern utilizat este aproximativ 25 MB/s.

Concluzie

Asus Eee PC 901 nu reprezintă un pas mare faţă de modelul 900, însă aduce cu el câteva îmbunătăţiri demne de luat în seamă. Procesorul Intel Atom este cea mai importantă dintre aceastea. În rest, am apreciat autonomia destul de bună, suportul 802.11n şi butoanele adiţionale de deasupra tastaturii. Lipsa portului pentru modem a fost observată doar la compararea unor imagini ale portabilelor testate. Cei care au apreciat versiunile anterioare ale lui Eee PC sau îşi doresc un ultraportabil pentru navigare pe Internet şi lucru în mediul office pot apela cu încredere la noul Asus Eee PC 901.

Asus Eee PC 901

Urmărește Go4IT.ro pe Google News