Asus G51J 3D – primul laptop pentru jocuri, compatibil 3D Vision

Asus G51J 3D – primul laptop pentru jocuri, compatibil 3D Vision

19 noiembrie 2009 | 19:00 Daniel Ion Comentarii 6

Dacă ar fi să ne uităm la carcasă şi componente, Asus G51J 3D este aproape identic cu fratele mai mare G60, pe care am avut posibilitatea să-l testăm. Diferenţa, mare am spune noi, este dată de ecranul de 15.6". El are frecvenţa de 120 Hz, fiind astfel compatibil cu tehnologia 3D Vision de la Nvidia. De fapt, în pachetul în care este livrat sunt incluse trasmiţătorul şi ochelarii cu lentile obturate, alături de un mouse special pentru jocuri. Din imagine se pare că este un Razer Cooperhead. Pentru rularea jocurilor, Asus G51J 3D se bazează pe placa video GeForce GTX 260M şi pe un procesor Intel Core i7, însă nu este modelul 820QM de pe G60, ci 720QM. În orice caz, acest quad core se ridică peste modelele Core 2 Duo din generaţia anterioară.

Asus G51J 3D are inclus în pachet sistemul 3D Vision de la Nvidia

Printre alte diferenţe vizibile între cele două modele Asus se numără tastatura iluminată şi zonele laterale de pe capacul carcasei care sunte de asemenea iluminate. Rezoluţia de 1366x768 a ecranului a fost păstrată, iar profilurile de sistem Power4Gear permit supratactarea procesorului de 1,6 GHz la 2,8 GHz în modul Extreme Turbo. Deşi poate fi comandat cu o baterie de 9 celule şi 7200 mAh, autonomia la rularea jocurilor nu va depăşi cu mult o oră. Carcasa lui G51J are aceleaşi dimensiuni cu cea a lui G60, aşa că este loc şi aici pentru două harddisk-uri. Pentru acest sistem care cere să ruleze jocuri cu suport 3D Vision, Asus cere 1.700 $. Preţul este decent dacă ne gândim că în schimbul lui poate fi achiziţionat un MacBook Pro cu placă video on-board.

Asus G51J 3D, la un preţ atractiv de 1.700 $

Sursa: Engadget.com

               inapoi la Yahoo

Publicitate

Comentariile utilizatorilor

(necesar)
(necesar)
(necesar)
Copyright © 2012 Apropo Media Termeni şi condiţii | Contact
Statistici SATI